Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tăriceanu: FMI să-şi ia valiza şi să se care cât mai repede

Publicat in Cotidianul, joi 2 iunie 2011 ·

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu susţine că România nu a ieşit din criza economică şi că vinovat este actualul Guvern, care nu a fost în stare să ia măsurile potrivite pentru relansarea economică, anunţă Mediafax. El a mai spus că FMI ar trebui "să-şi ia valiza şi să se care", având în vedere că Fondul lucrează cu ţări din lumea a treia şi România nu se află printre aceste state.

"Noi considerăm ca posibilă ieşirea din criză, spre deosebire de actualul guvern care se lamentează, în frunte cu primul-ministru, şi care consideră că a căzut peste ei o năpastă. Nu a căzut nicio năpastă, este o criză pe care a traversat-o toată lumea, numai că România a rămas singura ţară din toată Europa care încă nu a reuşit să iasă din criză. Sigur că apar nişte indicatori care ne arată că am putea să ieşim eventual din recesiune, adică s-a oprit scăderea PIB-ului. Acest lucru nu înseamnă că am ieşit încă din criză şi mi se pare că acest lucru se datoreză în mod evident incapacităţii actualului Guvern de a genera măsuri proactive care să redea încrederea mediului investiţional român şi străin şi să mobilizeze resursele necesare pentru investiţii guvernamentale care să compenseze lipsa de investiţii din mediul privat", a declarat Călin Popescu Tăriceanu, joi, la Mamaia, într-o conferinţă de presă.

De altfel, el a afirmat că şi-ar dori ca FMI să plece din România pentru că acest organism lucrează cu statele din lumea a treia, iar ţara noastră nu se află între acestea.

"FMI este o instituţie care lucrează cu ţările din lumea a treia. Am pretenţia şi mândria că sunt român şi nu mă consider în lumea a treia. Aş vrea să-şi ia valiza şi să se care cât mai repede", a explicat Tăriceanu.

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu susţine că România nu a ieşit din criza economică şi că vinovat este actualul Guvern, care nu a fost în stare să ia măsurile potrivite pentru

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate Evaluarea Națională 2024: 65 de elevi au obținut media 10. Când pot depune contestațiile cei nemulțumiți de note VIDEO

Ziare.com acum o ora
Ministra Educaţiei Ligia Deca a anunţat miercuri, 3 iulie, că la Evaluarea Naţională au fost obţinute 65 de medii de 10, iar 77,6% dintre elevi au avut note peste 5 la Limba Română, 68,7% obţinând note peste 5 la Matematică. 407 elevi au luat nota 1

Diplomat român declarat persona non grata în Rusia. Reacția MAE după ce Moscova a recunoscut că este vorba de răzbunare

Ziare.com acum o ora
Un diplomat român de la Ambasada României din Moscova a fost declarat persona non grata. Ministerul Afacerilor Externe a reacționat rapid miercuri, 3 iulie, dar autoritățile din Rusia anunță pe site-ul MAE rusesc că gestul vizează o răzbunare pentru

Atenție, șoferi! Ministrul Transporturilor anunță că Valea Oltului se închide timp de o lună

Press Alert acum 29 minute
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că Valea Oltului se va închide timp de o lună. În zonă se vor face lucrări la autostrada Sibiu – Pitești. Circulația va fi oprită doar pe parcursul zilei. Lucrările de pe un lot al Autostrăzii A1 Si

Surse Un medic de la Fundeni, suspectat că ar fi amenințat cu pistolul un alt șofer după o șicanare în București!

Ziua Constanta acum 24 minute
Secția 7 Poliție a fost sesizată de un bărbat, prin apel 112, cu privire la faptul că, în timp ce se afla pe Soseaua Fundeni din Capitală, în urma unui conflict în trafic, ar fi fost amenințat cu un pistol de conducătorul altui vehicul, iar autorul

Un român a fost arestat în Grecia: e acuzat că a provocat un incendiu

Wall-Street.ro acum 3 ore
Autoritățile elene au arestat un român de 38 de ani, acuzat că a provocat un incendiu în Rafina, estul regiunii Attica. Acesta neagă acuzațiile și precizează că dorea de fapt să stingă incendiul, conform publicației ekathimerini.com. Românul nu este

MAE Uragan de categoria 5 în Statele Unite Mexicane, Belize, Republica Guatemala, Republica Hondu

Ziua Constanta acum 2 ore
3 iulie 2024 Atenționare de călătorie Uragan de categoria 5 în Statele Unite Mexicane, Belize, Republica Guatemala, Republica Honduras Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să c

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Andrei Bendeac, membru în departamentul de scouting, este invitatul ediției

Gandul acum 33 minute
Miercuri, 3 iulie, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, revine, cu începere de la ora 21, cu o nouă ediție. Invitatul ediției din această seară este Andrei Bendeac, membru în departam

„EXCLUSIV RAPID” cu Cristi Manea, Paul Iacob și Viorel Moldovan, miercuri, 3 iulie, de la ora 19.00

Gandul acum o ora
În această săptămână avem o ediție specială, realizată în cantonamentul Rapidului din Slovenia. Jurnalistul Ovidiu Ionescu s-a deplasat la Maribor și a stat de vorbă cu președintele clubului din Giulești, Viorel Moldovan, dar și cu fundașii Paul Iac

Cod galben de inundaţii pe râuri din 22 de judeţe

Mediafax acum 3 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza (judeţul Maramureş), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Mureş (judeţele: Harghita, Bistriţa Năsăud şi Mureş), Târnava Mică (judeţele: Harghita, Mureş şi Alba), Târnava Mare (judeţele: Ha

TAROM semnează contractul de leasing pentru achiziția a două aeronave Boeing 737 MAX 8

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania TAROM anunță semnarea contractului de leasing pentru achiziția a două aeronave Boeing 737 MAX 8 cu CDB Aviation, subsidiara irlandeză a CDB Financial Leasing Co., Ltd. Cele două aeronave fac parte din procesul de modernizare a flotei TAROM

Vremea

București
acum

25°
mie.

19°/26°
joi

17°/27°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/33°
Iasi
acum

18°
mie.

14°/19°
joi

14°/23°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/30°
Constanta
acum

28°
mie.

21°/28°
joi

19°/27°
vin.

21°/29°
sâm.

22°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

14°/16°
joi

14°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/28°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/24°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/34°