Update

Tocmai am văzut pe TVR un reportaj despre un director de spital de psihiatrie acuzat că îşi punea pacienţii la muncă grea la el pe plantaţie şi că îi bătea sau le dădea mîncare stricată. Intervievat, domnul a spus că cea mai bună terapie e “terapia prin muncă”. Înapoi la Foucault.

La muncă

Despre acest “La muncă!” imperativ pe care-l aud zi de zi (de la domnul Boc, la domnul Ghinea) n-ar fi multe de spus. Dar ar fi de repetat la infinit nişte chestiuni banale. este absolut cinic să trimiţi oamenii la job cînd nu sînt joburi. a ajuns un privilegiu să ai o slujbă de orice fel. Lupta de jos e atît de dură, încît cei care sînt pe linia de plutire învaţă imediat această nouă filozofie a puterii: îndată ce un individ găseşte ceva de muncă va striga la alţii “la muncă!”; uită instant greutatea căutării şi a compromisurilor pentru un job. E o logică traumatică prin care dreapta face prozeliţi exact în rîndurile celor pe care-i sufocă de ani de zile. toţi “asistaţii social” trebuie să se simtă vinovaţi din oficiu. Dacă o familie e izolată la marginea unui sat, are zece copii şi trăieşte din alocaţii, acea familia păcătuieşte de: lene, preacurvie, alcoolism. Comunitatea din care face parte nu are absolut nici o vină. două raţionamente de-a dreptul perverse. Tăiem din sănătate, educaţie, poliţie pentru că vrem pentru voi, cei care munciţi o viaţă mai bună. nu zău? absolut toate măsurile luate cică pentru a ajuta angajaţii, sînt măsuri de ajutor pentru marii patroni. Noul Cod al muncii e un exemplu clar. nici o măsură pentru uşurarea poverii ratelor. Băncile cîştigă de la cei care încă mai pot să plătească exact ca acum 6-7 ani. Cei care nu pot plăti sînt luaţi în primire de firme de executare care mai nou apar în topurile rentabilităţii. Normal. e foarte grav că “echitate, egalitate” au ajuns înjurături e foarte grav că am început să promovăm munca ap