N-am să intru în amănunte în legătură cu modificările propuse de Preşedinţie la legea fundamentală – la urma urmei e un proiect ce nu va putea să treacă prin asumarea răspunderii, chestie ce ne-ar putea fi fatală. Nici n-am să insist pe ideea diversiunii evidente ce rezultă din cuplarea votului pe Constituţie cu cel pentru alegeri, care va furniza PDL posibilitatea să-şi trateze opozanţii ca duşmani ai poporului ce vor să întineze nobilele idealuri cuprinse în proiectul noii legi de căpătâi a României. De asemenea, cum nu sunt profesor în drept constituţional (ca ştim cu toţii cine) şi nici măcar jurist, nu mă voi pronunţa nici asupra aparentelor beneficii ale proiectului prezidenţial cum ar fi parlamentul unicameral şi reducerea numărul aleşilor sau la posibilitatea confiscării averilor obţinute ilicit.

Introducerea în Constituţie a limitării deficitului bugetar şi a datoriei publice mi se pare însă demnă de atenţie, deoarece eu cred că avem de-a face cu o prostie care, în cel mai bun caz se va dovedi inoperantă. Dincolo de preluarea mimetică a două criterii de convergenţă de la Maastricht, compatibile cel mult cu moneda euro, dar evident extraterestre în situaţia în care încă ai monedă şi politică monetară proprie, se propune în fapt o legiferare a austerităţii. Dacă se doreşte cu tot dinadinsul ca aceasta să se regăseasă în legea de căpătâi, cred că se putea găsi o formulă mult mai generală, de genul „Austeritatea este bună” , „Paza bună fereşte piaza rea” sau şi mai simplu „ Arbeit macht Frei”. În fine, dincolo de aceste consideraţiuni ce ar putea părea răutăcioase, se pune întrebarea ce se-ntâmplă dacă perfida realitate economică refuză să se-ncadreze în tiparul legal ce consfiinţeşte practic că din 2012 vom deveni cu toţii nemţi? Dacă să zicem, în pofida unui excepţional ministru de Finanţe, cum ar fi, de pildă, Ialomiţeanu, sau a unui extraordinar de