Spre o mai buna cunoastere a lumii interioare a acestor razvratiti intirziati pentru care mizgaliturile de la sfirsitul maculatorului tin locul strategiilor durabile de dezvoltare, e indicat sa le adresam, din patru-n patru ani, taman in vremea faina a jocului cu urnele, intrebarea de baraj: Tu ce vrei sa te faci cind vei fi mare? Nu cred sa existe copil crescut in aceasta parte de lume caruia sa nu i se fi pus, la un moment dat, intrebarea de baraj „Tu ce vrei sa te faci cind vei fi mare?". In vremea copilariei mele, aceasta interogatie indeplinea rol informativ, de a se afla cine vrea sa fie tovaras de nadejde al patriei si cine nu prea. In clasa mea, aproape toti copiii voiau sa fie cineva de nadejde: inginer, medic, profesor s.a.m.d. Numai fantezistii si odraslele burghezilor pititi intre fortele progresiste ale patriei socialiste cugetau la preocupari diafane si irelevante pentru nucleul dur si militant al clasei muncitoare revolutionare: muzician, arhitect, scriitor sau, mai rau, pictor. Mai departe, numai naivii ori cei intirziati in lecturile copilariei dadeau raspunsuri care stirneau rinjetele mefiente ale celor ce stiau ca or sa ajunga cineva. Te cam acopereai de rusine daca aveai aspiratii fie prea mici, fie prea mari si spuneai ca vrei sa te faci fie muncitor, matelot sau bucatar, fie James Cook, Roald Amundsen sau Old Shatterhand. Intr-un an, cuprins de dragoste subita pentru meseriile parintilor mei, am pierdut stima si ochii dulci ai colegei de banca in clipa in care am zis cu hotarire ca vreau sa ma fac muncitor. Fire practica, colega mea de atunci, Mirela, a rugat sa fie mutata in banca cu cineva mai de nadejde (s-a maritat in cele din urma cu un locotenent), iar eu am fost nevoit sa impart necazurile vietii scolaresti cu unul mai de teapa mea, un necajit cu duhul care aspira la postul de bucatar pe vapor. In anul urmator, cuceream, in hohotele golan