Licoarea magică ce a transformat Bestia într-o frumoasă prinţesă, adică părăginita staţiune Mamaia în perla litoralului românesc, şi-a pierdut din efect. Aşa că „Vrăjitorul" a aruncat-o la gunoi. Dacă încă nu este clar, vorbesc despre taxa de barieră, vestitul bir impus de Mazăre tuturor celor care nu erau băştinaşi. Ambalat frumos, anunţul a exaltat pe toată lumea. Vorba aceea adaptată... După război, mulţi viteji s-arată...
Controversata taxă de barieră a deranjat, frustrat, supărat şi determinat pe mulţi, de-a lungul timpului. Până şi cei mai egocentrişti constănţeni recunoşteau, pe sub mustăţi, prietenilordin ţară discriminarea pozitivă pentru localnici pusă în scenă de primar. Pentru ce ne-am stârnit antipatia bucureştenilor şi a braşovenilor? Pentru spectacolele fără rating ale braziliencelor? Este un răspuns... Puţin susţinut însă.
Mazăre a tăiat pensia staţiunii Mamaia. Oricum, după cum ne-a declarat primarul, banii încasaţi de abia acopereau „drumul până la poştă" adică toate cheltuielile aferente încasării taxei pentru barieră. Acesta este şi argumentul real al atitudinii filantrope a edilului. În niciun caz criza, că altfel ar fi retras taxa de acum ceva ani. Ca să nu mai spunem că hotărârea a fost luată „pe genunchi". Altfel, de ce-s barierele ferchezuite de acum două săptămâni?
Banc pentru primar: Aţi tăiat „pensia" bătrânicii Mamaia... Semănaţi din ce în ce mai mult cu Boc Taie Tot...
Premierul pe care-l înjuraţi că a redus salariile, că dă afară oameni şi nu ştie să optimizeze economia. „Nepriceperea" pluteşte în aer şi la Constanţa, unde gospodarul ăl' mare al urbei e din ce în ce mai puţin inventiv în a resuscita trupul îmbătrânit al staţiunii Mamaia. Fără botox în buze, fără inserturi de colagen, ridată şi cu bani puţini de straie, „bunicuţa" litoralului românesc devine tot mai puţin apetisantă pentru turişti.
Aşa