Jorj Unciuleanu, patronul societăţii comerciale Hunter's Company SRL, unitate cu care Valeriu Cătălin Ispas, angajat în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea Constanţa, şi Cristian Zarafu, considerat unul dintre cei mai buni scafandri din România, decedaţi în nava Medy, au colaborat, a fost călcat de hoţi.
După cum chiar el ne-a declarat, Jorj Unciuleanu a căzut în prada infractorilor pe data de 9 martie. „Din maşină mi-au furat un laptop şi un atestat de bord eliberat de către Autoritatea Navală Română. Am anunţat Poliţia, însă hoţii nu au fost prinşi încă", ne-a mai declarat patronul societăţii comerciale Hunter's Company SRL. Mărturie la cele mai sus precizate stă Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, nr. 168/31.V.2011, potrivit căruia „societatea comercială Hunter's Company SRL, cu sediul în Constanţa, aduce la cunoştinţă pierderea atestatului de bord numărul 0006363, eliberat la data de 11 august 2010 de către Autoritatea Navală Română, pentru societatea comercială Atriamar Star SRL Agigea (în insolvenţă)". Referitor la acest document declarat pierdut, Jorj Unciuleanu afirmă că nu-i este afectată activitatea. Jorj Unciuleanu, patronul societăţii comerciale Hunter's Company SRL, unitate cu care Valeriu Cătălin Ispas, angajat în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea Constanţa, şi Cristian Zarafu, considerat unul dintre cei mai buni scafandri din România, decedaţi în nava Medy, au colaborat, a fost călcat de hoţi.
După cum chiar el ne-a declarat, Jorj Unciuleanu a căzut în prada infractorilor pe data de 9 martie. „Din maşină mi-au furat un laptop şi un atestat de bord eliberat de către Autoritatea Navală Română. Am anunţat Poliţia, însă hoţii nu au fost prinşi încă", ne-a mai declarat patronul societăţii comerciale Hunter's Company SRL. Mărturie la cele mai sus precizate stă Monitorul Ofic