Fostul procuror-şef al DNA, Serviciul Teritorial Timişoara, Vasile-Vlad Speriusi a fost suspendat din avocatură, carieră pe care a îmbrăţişat-o după ce a ieşit pe uşa din dos din procuratură, în urma scandalului Radisson. Speriusi a fost suspendat pentru că nu şi-a încheiat o asigurare, echivalentă cu RCA-ul de la maşini.
Un afiş postat la avizierul Baroului Timiş arată că fostul şef al DNA Timişoara, Vlad Sperisusi, a fost suspendat din avocatură. Alături de acesta a mai fost suspendată Corina Ciura. Potrivit decanului Baroului Timiş, Lazăr Gruneanţu, avocatul Corina Ciua a fost suspendat pentru neplata obligaţiilor profesionale mai mult de trei luni, iar Vlad Speriusi nu şi-a încheiat asigurarea de răspundere profesională, care este obligatorie. „Domnul avocat Speriusi trebuie să facă dovada că şi-a încheiat asigurarea de răspundere profesională. Este o asigurare prevăzută de lege. Se plăteşte o taxă la firma de asigurări, iar în cazul în care avocatul a pierdut o cauză din culpa lui şi partea cere acoperirea prejudiciului, societatea de asigurări acoperă acel prejudiciu”, a explicat Lazăr Gruneanţu. Potrivit acestuia, avocatul Corina Ciura şi-a achitat deja taxele şi i s-a ridicat suspendarea, dar Speriusi încă nu a plătit.
„Mă mai gândesc dacă plătesc”
Contactat telefonic, Vlad Speriusi susţine că este plecat şi a omis să îşi plătească asigurarea. Valoarea asigurării nu este mare, dar tax ape care trebuie să o plătească Speriusi la barou este de 3.000 de lei. „Mă mai gândesc dacă plătesc că trebuie plătită o taxă de vreo trei mii de lei”, a spus Speriusi. Acesta a ieşit din procuratură după scandalul Radisson, în care escrocii Ciprian Nistor şi Andreas Nadasdy au ţepuit zeci de oameni de la care au luat bani pentru apartamente, dar nu a mai construit nimic. Vlad Speriusi le-a dat escrocilor neînceperea urmăririi penale, dar dosarul a fost p