Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: Investiţie de şase milioane de euro în Ştrandul din Ostroveni

Publicat in Adevarul, joi 2 iunie 2011 ·

Edilii au în plan piscină acoperită, grote cu sare, bazine noi şi sală de fitness. Proiectul ar putea fi finanţat atât cu fonduri europene cât şi cu bani de la buget. Actuala Bază de Agrement se va transforma într-un punct turistic "fierbinte".

Întrega zonă ar putea fi reamenajată, iar noua bază de agrement va rivaliza cu cele din Occident. Potrivit primarului Romeo Rădulescu vara aceasta va fi ultima în care râmnicenii se vor putea bucura de actualul ştrand. După planurile municipalităţii, de la anul şi până în 2014, baza de agrement va fi închisă pentru modernizări ample. „Proiectul „Reabilitare şi modernizare Baza de agrement Ostroveni" se află pe lista de rezervă a proiectelor finanţabile prin Programul Operaţional Regional 2007-2013. „Investiţia se ridică la şase milioane de euro şi va demara anul viitor. Documentaţia va fi depusă la Agenţia de Dezvoltare Regională, dar în prealabil vom solicita votul consilierilor local. Este un proiect important, un proiect cu finanţare 50% din bugetul local şi 50% din fonduri europene", a declarat şeful administraţiei din Râmnicu Vâlcea.

Bază de agrement „all seasons"

Edilul-şef afirmă că noua bază de agrement ar putea oferi şi celor mai pretenţioşi turişti servicii la standarde europene. „Investiţia va demara anul viitor, când vom finaliza toate investiţiile mari în aşa fel încât să ne permitem din bugetul local partea de co-finanţare. Durata de execuţie este de un an şi jumătate. Vom avea piscină acoperită, pentru ca baza de agrement să funcţioneze tot anul, nu doar în regim de sezon, ca în prezent. Vor exista saune, grotă cu sare pentru cei cu astm, restaurante şi sală de fitness", promite primarul Râmnicului. Datele înregistrate de primărie arată că acuala Bază de Agrement este una preferată nu numai de vâlceni ci şi de turiştii din alte judeţe, care vin, în special în weekend la ştrandul din Ostroveni. „

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Remiză cu scântei la Sibiu: Hermannstadt – Metaloglobus 2-2 în Etapa a 2-a din Superliga

Mediafax acum 33 minute
FC Hermannstadt şi Metaloglobus au încheiat la egalitate, scor 2-2, după un meci plin de răsturnări de situaţie disputat vineri, în deschiderea etapei a doua din Superliga, potrivit ProSport. Sibienii au început în forţă şi au deschis scorul încă di

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor

Gandul acum o ora
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 11 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum o ora
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 3 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 5 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Vremea

București
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

23°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°