Debutul oficial al verii este marcat ca de fiecare dată prin sărbătorirea Zilei Internaţionale a Copilului, stabilită, începând cu 1954, după model american şi chinez în prima zi a lunii iunie.

De la festivismul grandios impus de autorităţile comuniste, anii democraţiei post-decembriste au impus un alt tip de festivism, auster şi marcat de discursuri ipocrite, rostite din vârful buzelor, destinate exclusiv formei fără conţinut. Ca de obicei şi în acest an, sărbătoarea destinată Zilei Copilului a fost o parodie ieftină, cu gust amar pentru lumea copilăriei.

În prospectele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului destinate zilei de 1 iunie se menţionează că această zi „este un eveniment mult aşteptat nu numai de copii, dar şi de adulţi, deoarece este o ocazie de a ne întoarce la inocenţă şi de a ne bucura împreună la Sărbătoarea copilăriei. În această zi, toată lumea are voie să se simtă iar copil, să zâmbească, să râdă şi să cânte!”. Încântător şi fascinant!

Altfel spus, în celelalte zile ale anului, toată lumea este tristă, nu zâmbeşte, nu râde şi nu cântă. Concluzia este valabilă pentru România unde se zâmbeşte mai puţin şi unde despre cântat, nici nu poate să fie vorba. În această zi, toate autorităţile îşi amintesc de copii şi organizează manifestări, în cadrul cărora se ţin speach-uri pompoase, în care se menţionează în mod obligatoriu că, de fapt „şi autorităţile au fost cândva copii!” şi mai mult decât atât: „în fiecare om se regăseşte un suflet de copil!” Înduioşător şi adevărat!

Pentru cei mici, care sunt sărbătoriţi în această zi, aceste declaraţii sincere nu au o importanţă deosebită, fiind mult mai importantă cantitatea de dulciuri pe care aceştia o aşteaptă de la cei mari.

În sala mare a Consiliului Judeţean s-au adunat toate personalităţile administrative şi religioase din judeţ. Aceştia sunt invitaţ