La 2 iunie, când în calendarul popular este celebrat Ispasul sau Înălţarea Domnului, este timpul ofrandelor ritualice, care au rolul de a restabili legăturile dintre lumea celor vii şi a celor răposaţi. Astfel, femeile coc încă de dimineaţă pâine şi plăcinte pe care le împart alături de ceapă verde, rachiu, apă proaspătă sau lapte îndulcit. Ciobanii primesc şi câte o bucată de caş drept răsplată pentru oile avute în grijă. Toate merindele oferite trebuiau să ostoiască foamea răposaţilor care părăseau de Înălţare vechile case. Iar pentru că uneori se mai rătăceau din drum, devenind suflete pierdute sau strigoi, oamenii se îngrijesc să culeagă în această zi plante magice care îndepărtează duhurile rele: frunze de nuc, paltin sau de alun, fire de leuştean. Acesta din urmă era folosit şi pentru atingerea copiilor ca să crească mari şi să se îngraşe.
În mod excepţional, de Ispas, slujba se ţine pe câmp, unde sunt sfinţite recoltele şi sunt botezaţi oamenii. De asemenea, în biserică se aşază un strat de fân, iar praporii se împodobesc cu flori şi crenguţe verzi. Începând de la Ispas şi până la Rusalii, satele sunt colindate de cetele de căluşari, al căror dans magic vindecă şi protejează.
Paştele Cailor
Pentru că la Înălţare natura este plină de verdeaţă şi parcă niciodată în an aşa de roditoare, se spune că toate animalele au de mâncare pe săturate, ca şi cum ar fi şi pentru ei sărbătoare. „Numai în această zi scapă şi caii la iarbă verde şi pasc atât până se satură, şi apoi se culcă şi dau din cap, în semn că sunt sătui, de aceea azi e Paştele lor. Însă, deoarece un ceas e mai nimica toată şi mai ales pentru cai, care, de ar paşte sau ar mânca orişicât de mult, tot nu se satură cumsecade, de aceea oamenii consideră Paştile lor ca unul care nici n-ar exista.” (S.F. Marian – „Sărbătorile la români”)
Ciorbă cu