* dau asigurări reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate, care precizează că în luna iunie vor fi încheiate acte adiţionale cu toţi furnizorii de servicii medicale * deşi au fost publicate în Monitorul Oficial normele de aplicare, noul Contract-cadru va fi semnat abia în iulie * conducerea CJAS Brăila îndeamnă asiguraţii să semnaleze orice fel de probleme legate de serviciile medicale
Conducerea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Brăila (CJAS) informează asiguraţii că pot beneficia, în continuare, de medicamente compensate, analize gratuite sau bilete de trimitere la spital. Asta, chiar dacă medicii de familie nu semnează noul Contract-cadru, aşa cum şi-au anunţat intenţia. Directorul preşedinte al CJAS Brăila, Luciana Boboc, a explicat că acest fapt este posibil ca urmare a încheierii unui nou act adiţional la Contractul cadru pe 2010, care va fi valabil pentru luna iunie. "De astăzi, 1 iunie, începe contractarea. Procedura va fi următoarea: se va încheia un act adiţional, cu termen de până la o lună, după care se va încheia contractul efectiv. Motivul pentru care mergem pe act adiţional până la o lună este faptul că trebuie să respectăm termenele de contractare - perioadă de depunere a dosarelor, de contractare, de contestaţii etc", a precizat Luciana Boboc. Actele adiţionale ce vor fi încheiate pentru luna iunie vor purta acelaşi număr ca şi cele din lunile trecute, după cum a precizat dr. Gabriela Drima, medicul şef al CJAS Brăila. "Medicii de familie pot consulta la ora aceasta, pot elibera reţete, pot elibera bilete de trimitere şi pentru investigaţii paraclinice şi pentru alte specialităţi, pentru că numărul actului adiţional este acelaşi ca şi în lunile aprilie şi mai. Nu se schimbă absolut nimic", a spus dr. Gabriela Drima.
În cursul zilei de ieri, au fost publicate în Monitorul Oficial normele metodologice de aplicare a noului Cont