Mai e drum lung până când aliaţii români şi polonezi vor scăpa de viză, spune ambasadorul SUA în România. Dacă modificările dorite de Barack Obama vor trece de Congres, legea americană nu va mai pune accent pe rata de refuzuri, ci pe cea a depăşirii duratei vizei.
Românii mai aşteaptă până vor putea călători fără vize în SUA, la fel ca ceilalţi europeni. Există însă o speranţă. Chiar dacă, la reuniunea de la Varşovia, preşedintele SUA, Barack Obama, a promis că va susţine o legislaţie în care accentul să nu mai fie pus pe rata de refuz a vizelor, până când va ajunge lege mai sunt o mulţime de „dacă", a declarat, ieri, ambasadorul american la Bucureşti, Mark Gitenstein.
„Cu legea actuală, pentru a intra în programul Visa Waiver, în momentul de faţă criteriul de bază este rata de refuzuri. Proporţia de refuzuri trebuie să fie sub sau cel mult de 3%. Acum este de peste 20% (în România, n.r.). Modificarea legislaţiei susţinută acum de preşedintele Obama nu va lua în considerare rata de refuzuri a vizelor, ci proporţia de persoane care depăşesc perioada de şedere legală. De pildă, dacă aţi primit o viză de vacanţă de şase săptămâni şi aţi stat opt săptămâni, atunci aţi stat mai mult decât era legal permis.
Şi, la fel, se menţine proporţia de 3%. Deci, dacă această lege va trece şi dacă va trece în forma pe care o susţine preşedintele Obama, ar putea avea o implicaţie pozitivă asupra participării României la programul Visa Waiver", a precizat Gitenstein. „Sunt mai mulţi de «dacă» aici, legea trebuie să treacă şi trebuie să treacă în forma propusă de preşedintele Obama şi trebuie ca rata persoanelor din ţara dumneavoastră care stau mai mult decât le permite viza să fie de cel mult 3%", a mai explicat Gitenstein.
Există predictibilitate economică?
Referitor la prezenţa economică americană în România, diplomatul american a explic