Ministrul Economiei, Ion Ariton / Foto: JURNALUL NAŢIONAL Angajaţii Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Utilaj Petrolier - IPCUP Ploieşti nu şi-au mai luat salariile integral de zece luni, din luna august anul trecut, restanţele salariale contabilizând 1,6 milioane de lei.
Societatea este prinsă între ciocan şI nicovală: nu are nici cum să trăiască pentru că are conturile blocate şI este executată silit şi nici în insolvenţă nu poate intra pentru că legislaţia este neclară.
Sătui de situaţie incertă, sindicaliştii au venit ieri cu jalba în proţap la ministerul Economiei şI la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), unde au avut întâlniri cu reprezentanţii celor două instituţii.
Vicepreşedintele ANAF Mihai Gogancea Vătăşoiu a declarat că, după părerea sa, datoriile istorice şI penalităţile, precum şI penalităţile de întârziere, în valoare totală de 6 milioane de lei, plus restanţele salariale de 1,6 milioane de lei sunt cauzate şI de “managementul defectuos”.
Soluţia este suspendarea executării silite pe o perioadă de 6 luni, la pachet cu acordarea de contracte de la ministerul Economiei, a spus el, citat de Agerpres.
“Există în legislaţie, la momentul acesta, o reglementare care arată că printr-o Hotărâre de Guvern se poate acorda o suspendarea a executării silite, pe o perioadă de maximum 6 luni şi numai o singură dată în existenţa unei firme”, a spus Mihai Gogancea Vătăşoiu.
Vicepreşedintele ANAF a arătat că în acest fel s-ar putea “detensiona” situaţia eventualele surse financiare rămânând la dispoziţia IPCUP. “Soluţia aceasta trebuie însă continuată cu un ajutor din partea Ministerului Economiei care este patronul de drept al societăţii, care s-o reintroducă pe piaţă, practic, să-i dea două sau trei contracte pe care dânşii să le lucreze şi să primească bani”, a adăugat oficialul A