Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jurnal de Sărindar. Câţi om mai fi rămas, fără norma de hrană?

Publicat in Ziua Veche, joi 2 iunie 2011 ·

@ După ce pe nemţi şi alţi occidentali îmbuibaţi îi lovi bacteria ucigaşă E.coli, pe noi începu să ne plouă, la fel de mult atât la propriu cât şi la figurat. De parcă nu eram intraţi la apă până peste cap…

@ Înainte să se descopere că ucigaşul în serie de nemţi nu este virilul castravete spaniol, am aflat de ce e în stare trandafirul roşu românesc când îşi înfige o săgeată în coadă. E capabil să-şi ia programul de guvernare din toamnă, să-l perie niţel prin părţile mai ruşinoase de stânga şi să ni-l servească ca operă de căpătâi a alianţei PSD-PNL cu parfum de PC. Iacătă cum Felix are, mai nou, nu doar USL, ci şi o ofertă de guvernare. Să-i trăiască, că n-o să-i folosească la nimic! Părerea mea.

@ Cum ai citi documentul prezentat de Victor Ponta, în calitatea sa de viitor premier al USL, ceea ce-i doresc şi după alegeri, îţi dă un sigur rezultat. Socialiştii-liberalo-conservatorii vor să ne facă bine, să ne traverseze criza, să ne pună la muncă (că d-aia promit un milion de noi joburi), să ne conducă, iar după patru ani să ne dea nu pielea ci TVA-ul înapoi.

@ Treaba e că şi eu, un scârţa-scârţa pe desktop, pot să vă asigur, fraţi români, că dacă îl alegeţi preşedinte pe domnul Dan (Diaconescu în Direct) vă dau tot ce vă promite USL, başca de mâncat şi de băut pe moca, după pofta inimii fiecăruia dintre voi. Pe banii lui Vanghelie, normal. Mă credeţi, ai? Nici eu pe ei!

@ Nici pe Traian Băsescu, când insinuează că şi-ar da doi ani de mandat pentru o Constituţie de să rămână până şi Felix în coadă. Că în banca lui, oricât şi-ar dori şeful statului, nu vrea să stea nici de-al naibii.

@ Cum e şi normal, poliţiştilor le e mai aproape propria constituţie decât cea a lui Băsescu. Aşa că, în loc să discutăm aplecat, doct, patriotic despre cele două documente (Programul USL şi Constituţia lui Băsescu) care ne vor schimba vieţile, ne strofocăm s

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Contestații împotriva lui Crin Antonescu şi Nicuşor Dan, discutate azi de CCR

HotNews acum 43 minute
Două noi contestaţi vizând candidaturile lui Crin Antonescu şi Nicuşor Dan au fost depuse la Curtea Constituţională, care se întruneşte în şedinţă vineri, de la ora 12.00, pentru a le analiza. „Şedinţa de judecată a Curţii Constituţionale privind co

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum o ora
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

Veaceslav Platon, omul de afaceri acuzat că a retras ilegal miliarde de ruble din Rusia, reținut în Marea Britanie. Va fi extrădat în Republica Moldova

HotNews acum o ora
Omul de afaceri Veaceslav Platon, condamnat de Moscova la 20 de ani de închisoare pentru că ar fi facilitat scoaterea ilegală din Rusia a 126 miliarde de ruble, a fost reținut în Marea Britanie, a anunțat Procuratura Republicii Moldova. „La 13 marti

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul F.C. Voluntari – F.K. Miercurea Ciuc, sâmbătă, 15 martie 2025, de la ora 13.30

Cancan acum o ora
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal F.C. Voluntari – F.K. Miercurea Ciuc, sâmbătă, 15 martie 2025, de la ora 13.30. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Il

„Update Go4it” #17 – Despre gadget-uri, fotografie și trenduri vizuale cu Vlad Eftenie

Cancan acum o ora
Go4it.ro anunță lansarea episodului cu numărul 17 al podcastului „Update Go4it”, care îl va avea ca invitat special pe Vlad Eftenie, unul dintre cei mai apreciați fotografi români din mediul online. Episodul va fi disponibil vineri, 14 martie 2025,

Emisiunea „Drumul spre performanță”, azi la ora 14.00. Cine este viitorul în scrima românească

Cancan acum o ora
Rosemarie Banciu (18 ani) și președintele clubului Riposta, Sandu Constantin, sunt invitații emisiunii „Drumul spre performanță”. Ideea acestei producții este de a cunoaște promisiunile și viitorul fiecărei discipline sportive în parte. Acum a venit

INS: Câştigul salarial mediu net în ianuarie 2025 a scăzut cu 5,6%, la 5.328 lei, faţă de luna decembrie 2024

News.ro acum o ora
Câştigul salarial mediu net a fost 5.328 lei, în ianuarie 2025, în scădere cu 317 lei (-5,6%) faţă de luna decembrie 2024, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). ”În luna ianuarie 2025, câştigul salarial mediu brut a fost

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum o ora
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum 2 ore
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 4 ore
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°