Dacă lucrurile, însă, nu se lămuresc în zilele următoare, aceştia spun că ar putea să ceară bani de la bolnavi. Până atunci, însă, ei nu eliberează reţete compensate
Ieri, teoretic, sistemul trebuia să înceapă să funcţioneze pe noul contract cadru. Practic, însă, medicii de familie sunt în continuare revoltaţi că nu ştiu care este situaţia, iar farmaciştii nu au eliberat reţete gratuite şi compensate, pentru că nu ştiu care sunt medicii în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS). La mijloc rămân tot pacienţii, care până una alta, primesc doar reţete necompensate.
Maria Botezatu, preşedinta Colegiului Farmaciştilor Braşov, a precizat că acum, farmaciştii pot elibera doar reţetele de cronici, prescrise luna trecută.
La nivel naţional, medicii de familie au declanşat greva şi au anunţat că refuză semnarea contractelor cu CAS şi cer amânarea noului Contract Cadru în sănătate cu o lună, pentru noi negocieri.
„Medicii cu care am discutat spuneau că n-au eliberat reţete. Poate sunt şi medici care au dat (reţete - n.r.), dar nu cred. Acum, noi suntem în aceeaşi situaţie ca şi anul trecut. CAS-ul spune că vom merge pe acte adiţionale la contractul din 2010. Dar pe ce legislaţie - pe cea din 2011 sau pe cea din 2010? Nu vom elibera reţete compensate până nu se va lămuri situaţia. Dacă am da reţetele, e ca şi cum am semna în alb”, a spus ieri dr. Şerban Mircescu, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Braşov. Acesta a mai spus că, la Braşov, cel puţin o perioadă, medicii nu vor percepe taxe. „Deocamdată, pacienţii ne înţeleg şi ne susţin. Dacă situaţia se va prelungi, probabil medicul va alege să ia bani, având în vedere că nu vom avea contracte cu CAS-ul”. Mircescu a mai precizat că în cazul în care apar normele, medicii nu vor semna noul contract, având în vedere că încă nu l-au analizat. „Normele trebuie mai întâi analizate şi