Dublul Horia Tecău/ Robert Lindstedt (Suedia) a fost eliminat în sferturile de finală de la Roland Garros, cei doi fiind învinşi de către perechea Max Mirnâi/ Daniel Nestor (Belarus/Canada, cap de serie numărul 2), scor 6-4, 6-2.
Odată cu eliminarea lui Horia, România a rămas fără reprezentaţi pe tabloul de seniori de la turneul parizian. Ambele perechi s-au duelat de trei ori în 2011, de fiecare dată câştigând Mirnâi şi Nestor.
Horia şi Lindstedt vor primi din partea organizatorilor un cec în valoare de 42.000 de euro pentru performanţa lor. În următoarea fază a competiţiei, Mirnâi şi Nestor vor întâlni perechea Michael Llodra/ Nenad Zimonjic (Franţa/ Serbia).