Aleea Livezilor din cartierul bucureştean a fost locul unde 400 de copii din zonă s-au bucurat de jocuri, baschet, fotbal şi muzică. Sursa: HANNAH SLAVIK
În spatele Şcolii 136 din Bucureşti, pe o alee paralelă cu Prelungirea Ferentari, "Clubul de educaţie alternativă", o iniţiativă a Policy Center, a pregătit terenul pentru o petrecere pe cinste a unor copii care au rar şansa să se distreze aşa cum au făcut-o duminică. Micuţii, cei mai mulţi înscrişi la Şcoala 136 din apropiere, au venit în număr mare, fie că făceau parte din clubul organizat în cadrul şcolii, fie că nu.
Între 10.00 şi 12.00, poliţia a interzis accesul maşinilor pe stradă. Plecând de la intersecţia cu strada Vâltoarei, din dreptul şcolii, şi până la capătul aleii, "atelierele" atrăgeau din ce în ce mai multe mame cu copii de mână. Din când în când, organizatorii anunţau prin staţie posibilitatea înscrierii în club a copiilor. Părinţii îşi pot înscrie copiii direct la clubul din cadrul şcolii, după semnarea unui contract.
Educaţie alternativă pentru copiii de la Şcoala 136
Policy Center a înfiinţat acest centru în şcoala din Ferentari încă din luna octombrie a anului trecut. De atunci 120 de doritori s-au înscris la cursurile alternative propuse de iniţiatorii programului: sport, street dance, jocuri sau cursuri de film şi fotografie.
Pe lângă aceste activităţi pe care copiii nu le pot face decât dacă învaţă bine şi îşi termină lecţile pentru a doua zi, în cadrul centrului se oferă meditaţii celor care se descurcă mai greu la şcoală şi consiliere financiară şi socială, un program prin care elevii învaţă ce înseamnă responsabilitatea din punct de vedere economic.
Patru oameni lucrează permanent la centru şi, în curând, iniţiativa acestor cluburi se va extinde şi în şcolile 147 şi 2 din zonă. Reprezentanţii Policy Center speră să cre