Pornită de la premise greşite, dezbaterea Constituţiei are toate şansele să se dezvolte şui şi să sfârşească în bălării.
Lătrăii de serviciu ai preşedintelui Băsescu au ratat o bună oportunitate de a marca puncte împotriva veşnicului lor duşman. Imediat ce şeful statului şi-a prezentat propunerile de modificare a Constituţiei, s-au şi apucat să strige că acesta nu are drept de iniţiativă legislativă şi că, prin demersul său, încalcă - grav, desigur - Constituţia. Nimic mai fals: articolul 150 din actuala Lege fundamentală spune limpede că revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de către preşedinte, la propunerea premierului. Iar premierul a formulat propunerea pe 21 aprilie 2010.
Pornită aşadar de la premise greşite, dezbaterea are toate şansele să se dezvolte şui şi să sfârşească în bălării. Opoziţia a şi anunţat că refuză să angajeze lupta, pe motiv că Băsescu a aruncat o fumigenă şi că nu vrea decât să „abată atenţia de la gravele probleme ale ţării". Mda... E de mirare atitudinea de dezertare câtă vreme destule dintre propunerile preşedintelui sunt discutabile, criticabile, chiar periculoase. Spre exemplu, modul de constituire a Consiliului Superior al Magistraturii.
Elicopterele de luptă au o tehnică anume de a abate rachetele termodetectoare îndreptate împotriva lor. Aruncă jur-împrejur mingi de foc astfel încât proiectilele să urmărească ţintele false şi să ocolească aparatul de luptă. Exact aşa a procedat şi preşedintele Băsescu în chestiunea CSM. Mai întâi a anunţat că şeful statului nu va mai prezida şedinţele la care participă, ca un mare semn de curmare a interferenţei politice în activitatea judecătorească. Asta a fost ţinta falsă, mingea de foc, căci să fim serioşi: prezenţa lui Băsescu la şedinţele CSM n-a produs mai mult decât simple gâlcevi cu nişte judecătoare mai gureşe. Aceasta nu e interferenţă a politicului, faţă de ceea