Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Conducerea SC Arimex Comexim 2000 a pregătit surprize de 1 Iunie Albă ca Zăpada şi clovn pentru copii internaţi la SCJU (galerie foto)

Publicat in Ziua Constanta, joi 2 iunie 2011 ·

Peste 60 de copii internaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa la Pediatrie, Chirurgie Pediatrică, Ortopedie şi ORL au avut parte ieri, de ziua lor, de un cadou minunat: pachete cu dulciuri şi fructe, coifuri, dar şi un clovn şi o Albă-ca-Zăpada care i-au amuzat, le-au făcut animăluţe din baloane şi i-au pictat pe faţă Această acţiune a conducerii firmei care se ocupă de pregătirea meselor zilnice pentru pacienţii SCJU a mai avut loc şi anul trecut.

Conducerea Arimex Comexim 2000, firmă care se ocupă de pregătirea hranei pacienţilor de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa şi nu numai, a venit ieri, cu o surpriză pentru pacienţii cei mai mici ai instituţiei spitaliceşti.

Aceiaşi clovni care au venit şi anul trecut să-i bucure pe cei mici au fost prezenţi ieri la Spitalul Judeţean, unde au împărţit, împreună cu angajaţii societăţii, pachete cu fructe şi dulciuri. Copiii, cu mic, cu mare, însoţiţi de mămici sau singuri, au venit cu nerăbdare în holul de la etajul 6 al SCJU pentru a primi vizita matinală a personajelor de basm. Clovnul a fost cel care le-a descreţit frunţile prichindeilor care, în ciuda vârstei fragede pe care o au, sunt nevoiţi să stea în spital alături de mămicile lor pentru a-şi trata afecţiunile. Acesta le-a spus glume, le-a făcut diferite figurine din baloane şi a încercat să-i scoată din starea pe care prezenţa într-un astfel de loc ţi-o creează.

A venit şi Albă-ca-Zăpada, pe care toţi copii o ştiu din poveşti, însă de această dată singură, dar a încercat pe cât posibil să-i transforme pe cei mici în piticii ei, pictându-i pe fiecare pe faţă, transformându-i în diferite personaje de poveste. Oaspeţii au mers mai apoi şi pe la saloanele de chirurgie ortopedică, unde au împărţit cadouri, baloane şi le-au adus un zâmbet pe chip şi celor care sunt nevoiţi să stea în pat din cauza afecţiunile pe care le au

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă spune că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la prezidenţiale

HotNews acum 5 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, joi seară, la Antena 3, că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an, scrie Agerpres. Nicolae Ciucă și liderii PNL Foto: Inquam Photos / Saul Pop „După

Ciolacu: Este exclus ca PSD să nu aibă un candidat la prezidenţiale

Mediafax acum 6 ore
Ciolacu a fost întrebat, joi seara, la Antena 3 CNN, dacă intenţionează să candideze pentru funcţia de preşedinte al României, în cazul unui vot bun duminică. Ciolacu a răspuns că alegerile trebuie privite ca o sărbătoare, adăugând apoi că „românul

VIDEO Macron anunţă că Franţa va furniza Ucrainei avioane de luptă Mirage

HotNews acum 6 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat joi că ţara sa va livra Ucrainei avioane de luptă Mirage 2000-5, va instrui piloţii ucraineni pentru operarea acestor aparate şi de asemenea va instrui şi echipa o brigadă de circa 4.500 de soldaţi ucra

Armele americane trimise Ucrainei nu vor lovi niciodată Moscova, dă asigurări Joe Biden. Care este motivul

Ziare.com acum 10 ore
Într-un extras dintr-un interviu cu Joe Biden publicat joi, 6 iunie, de postul de televiziune ABC, preluat de AFP, preşedintele american a dat asigurări că armele pentru care Statele Unite şi-au dat acordul de a fi folosite de Ucraina pe teritoriul

UPDATE - Iaşi: Mai mulţi elevi de la o şcoală s-au simţit rău, după ce au consumat alimente în unitatea de învăţământ / Anchetă epidemiologică declanşată de DSP / Şapte copii au fost internaţi

News.ro acum 13 ore
Mai mulţi elevi de la şcoala din localitatea ieşeană Strunga vor fi aduşi, joi după-amiază, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, după ce s-au simţit rău în urma consumului unor alimente. La unitatea medicală au ajuns deja cinci copii, alţi 9 ur

Șeful Biroului Interpol din Republica Moldova, arestat pentru ștergerea datelor infractorilor urmăriți internațional

Adevarul acum 5 ore
Șeful Biroului Interpol din Republica Moldova, Viorel Ţentiu, a fost arestat preventiv joi, 6 iunie, pentru o perioadă de 30 de zile, potrivit unei hotărâri a magistraților unui tribunal din Chișinău, relatează Radio Chișinău, citat de Agerpres.   

Asistenta medicală de la Spitalul ”Sfântu Pantelimon” reţinută în dosarul morţilor suspecte, pusă în libertate

News.ro acum 8 ore
Asistenta medicală de la Spitalul ”Sfântu Pantelimon” reţinută pentru mărturie mincinoasă în dosarul în care este anchetată moartea, în doar patru zile, a mai multor pacienţi internaţi la Terapie Intensivă, a fost pusă în libertate, joi.

Momente cumplite pentru o familie din Bihor: Două fetițe au căzut din podul casei, prin tavanul de rigips. Una este în stare foarte gravă

Ziare.com acum 13 ore
Două fetiţe, în vârstă de 5 şi 7 ani, dintr-o localitate din județul Bihor, au fost rănite joi, 6 iunie, după ce au căzut din podul casei, prin tavanul de rigips. Fata de 7 ani, inconştientă, a fost preluată de elicopterul SMURD, iar cea de 5 ani de

Prezentatorul TV britanic Michael Mosley a fost dat dispărut în Grecia după ce a ieșit la o plimbare pe plajă

HotNews acum 12 ore
Cunoscutul jurnalist și prezentator TV britanic Michael Mosley a fost dat dispărut joi în Grecia după ce nu s-a mai întors dintr-o plimbare la care a ieșit singur pe insula Symi din apropierea coastei turce, anunță Reuters. Michael MosleyFoto: Ken M

Parlamentari japonezi lansează un grup de lucru cu privire la OZN-uri

News.ro acum 8 ore
OZN-urile este necesar să fie luate în serios şi abordate prin prisma unor eventuale riscuri la adresa securităţii naţionale, cer parlamentari japonezi, care lansează joi un grup de lucru în acest subiect, neglijat până în prezent de către autorităţ

Vremea

București
acum

18°
vin.

18°/32°
sâm.

20°/33°
dum.

18°/32°
lun.

20°/35°
Iasi
acum

17°
vin.

17°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

16°/30°
lun.

19°/32°
Constanta
acum

15°
vin.

15°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/27°
lun.

17°/29°
Timisoara
acum

15°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

20°/32°
lun.

20°/28°