Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Statul construieşte tot mai puţine case

Publicat in Adevarul, joi 2 iunie 2011 ·

De la 580 de locuinţe construite cu fonduri publice în trimestrul I al anului 2008, s-a ajuns la doar 83 în primele trei luni din 2011. Teoria potrivit căreia Guvernul scoate ţara din criză prin investiţii publice este contrazisă chiar de statisticile oficiale: numărul locuinţelor noi a scăzut dramatic.

În urmă cu doi ani, mai exact în primul trimestru din 2008, în România au fost date în folosinţă aproape 11.000 de locuinţe noi, dintre care 580 au fost construite cu fonduri publice. Au urmat anii de recesiune în care s-au construit tot mai puţine locuinţe: 10.595 în primul trimestru din 2009, apoi 7.985 în aceeaşi perioadă din 2010 şi 7.625 în primele trei luni din 2011.

Mai mult decât atât, contrar declaraţiilor oficiale privind impulsionarea economiei prin majorarea investiţiilor publice, statul a redus numărul locuinţelor construite, de la 580, în prima parte a anului 2008, la doar 83 în primul trimestru din 2011, reiese din datele raportate ieri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Asta în condiţiile în care în ultimii cinci ani au fost consemnate perioade când statul construia chiar mai mult de 2.000 de locuinţe pe trimestru. În fine, ponderea locuinţelor construite din fonduri publice a scăzut de la 5,3% din total în primul trimestru din 2008 la aproape 1% în aceeaşi perioadă

din 2011.

Faţă de aceste statistici, reprezentanţii Ministerului Dezvoltării ne-au transmis că scăderea numărului de locuinţe recepţionate este cauzată de restricţiile bugetare. „În anul 2009, bugetul ANL pentru construcţia de locuinţe a fost de 410 milioane de lei, în 2010 de 218 milioane de lei, iar în 2011 bugetul este de 128 milioane de lei", au precizat oficialii.

Scad investiţiile în economie

Investiţiile realizate în economia naţională în primul trimestru din acest an au scăzut cu 2,9%, comparativ cu aceeaşi perioadă a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 11 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 7 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 11 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 12 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 8 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Trump și Zelenski au vorbit la telefon. Cei doi lideri au discutat despre apărarea antiaeriană a Ucrainei

Adevarul acum 9 ore
Președintele Volodîmîr Zelenski și omologul său american Donald Trump au purtat o discuție telefonică, vineri, 4 iulie, în cadrul căreia au convenit să consolideze apărarea antiaeriană a Ucrainei, a anunțat liderul ucrainean.

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 7 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Sorin Lucaci ar fi fost demis din funcția de director interimar la Apele Române în urma unui control la Praid

Ziua Constanta acum 12 ore
Sorin Lucaci, director interimar la Apele Române, a fost demis, vineri, în urma unui control nefinalizat al corpului premierului la Praid. Demiterea din funcție a fost semnată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, scrie Gândul.ro. Demiterea a avut

Vremea

București
acum

22°
sâm.

22°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

19°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

19°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°