Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criza financiară va păli în faţa crizei apei

Publicat in Bursa, vineri 3 iunie 2011 ·

Criza financiară va părea o glumă bună în comparaţie cu ceea ce se va întâmpla în momentul în care se va declanşa criza apei potabile. Specialiştii susţin că din 2025 va apărea această gravă problemă, resursele de apă potabilă urmând să acopere din ce în ce mai puţin nevoile populaţiei globului.

Nici în acest moment lucrurile nu stau foarte bine, peste 1,1 miliarde de oameni trăind în condiţii precare de igienă din cauza lipsei fluidului vital.

Cifrele vorbesc de la sine: 4.000 de copii mor zilnic din cauza unor boli provocate de lichidele infestate pe care le consumă, în condiţiile în care 88% din bolile care sunt întâlnite în prezent sunt cauzate de lipsa igienei şi a poluării apei. Profesorii Academiei de Ştiinţe din Moscova susţin că nu suntem departe de momentul în care întreg mapamondul va fi lovit de criza apei. Calculele Organizaţiei Naţiunilor Unite spun că până în 2020, consumul va creşte cu 40%, iar până în 2025, doi din trei oameni vor trăi în condiţii de "stres" din cauza lipsei apei. Africa, Orientul Mijlociu şi mai ales sudul Asiei vor fi în prima linie în ceea ce priveşte aceas-tă problemă. Cele mai populate ţări ale globului, China şi India vor avea nevoie de apă potabilă fiind posibil ca în curând să se recurgă la importuri substanţiale de apă din ţări cu bazine hidrografice uriaşe, cum sunt Brazilia, Rusia şi Canada. Nevoile de hrană ale unei populaţii în continuă creştere fac ca în agricultură să se folosească o cantitate uriaşă de apă, 70% din consumul mondial. Nici industria nu face economie în ceea ce priveşte această resursă, centralele nucleare conducând în topul marilor consumatori. Specialiştii au oferit şi câteva exemple: pentru a obţine o tonă de oţel sunt necesari 20 metri cubi de apă, o tonă de hârtie - 200 metri cubi de apă, un kilogram de orez având nevoie de 5000 de litri de apă pentru a putea fi produs, un hamburgher - 2

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 55 minute
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 32 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

BREAKING | A murit actorul Malcolm-Jamal Warner din The Cosby Show. Care a fost cauza decesului

Cancan acum o ora
Malcolm Jamal-Warner, actorul, cunoscut mai ales pentru rolul lui Theo din serialul The Cosby Show, a murit duminică, 20 iulie, la vârsta de 54 de ani, în timp ce se afla în vacanță cu familia sa în Costa Rica. Autoritățile au stabilit cauza decesul

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Percheziţii pe scară largă şi arestări ale unor oficiali anticorupţie în Ucraina

News.ro acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni funcţionari ai principalei agenţii anticorupţie din ţară şi au efectuat zeci de percheziţii, într-o acţiune pe care agenţia a calificat-o ca fiind excesivă şi care a dus la închiderea efectivă a înt

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 3 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Pacienții vor fi informaţi prin SMS sau e-mail privind serviciile medicale de care au beneficiat, anunță președintele CNAS

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Horaţiu Moldovan, a declarat luni, 21 iulie, că pacienţii vor fi informaţi prin SMS sau e-mail privind serviciile medicale de care au beneficiat.

Superliga: Set pentru Unirea Slobozia, scor 6-1, cu FK Csikszereda. Ardelenii au jucat în inferioritate numerică din minutul 33

News.ro acum 3 ore
Formaţia Unirea Slobozia a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 6-1 (2-1), echipa FK Csikszereda, în etapa a doua a Superligii. Pentru Unirea Slobozia au marcat Purece (34, penalti), Aganovic (45+8, 72), Dulcea (55), Rotund (86) şi Said (90)

Două persoane au murit şi patru au fost rănite în Gorj, după ce autoutilitara în care se aflau s-a răsturnat într-o râpă / A fost activat Planul Roşu de Intervenţie

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două persoane au murit şi patru au fost rănite într-un accident rutier petrecut, luni seară, în judeţul Gorj. O autoutilitară care circula pe un drum forestier s-a răsturnat la un moment dat într-o r

Vremea

București
acum

27°
lun.

20°/36°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

26°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°