Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un poştaş şi-a însuşit pensiile morţilor

Publicat in GAZETA de SUD, joi 2 iunie 2011 · ·

Alexandru Dinu este cercetat după ce timp de aproape 11 ani a încasat pensiile

a patru persoane decedate, creând un prejudiciu de peste 200.000 de lei

Un poştaş din satul Secui, comuna Teasc, este acuzat că a sustras pensiile a patru persoane, decedate de circa 11 ani. Nimeni nu a bănuit că omul îşi însuşea banii consătenilor săi decedaţi. Totul a ieşit la iveală când Casa Naţională de Pensii (CNPAS) a început să verifice pensionarii cu vârste apropiate de 100 de ani. Astfel, s-a aflat că un bărbat din Secui care figura în evidenţele Casei Judeţene de Pensii (CJP) Dolj ca fiind în viaţă de fapt decedase de aproape 11 ani.

La verificări amănunţite s-a constatat că poştaşul din localitate, Alexandru Dinu, sustrăsese pensiile a patru persoane care trecuseră de mult în lumea celor drepţi. „CNPAS a verificat la nivel naţional pensionarii cu vârste apropiate de 100 de ani şi a comparat baza de date cu cea de la Evidenţa Populaţiei. Aşa a fost descoperit Ion Pătru, din comuna Teasc, sat Secui, care era decedat de aproape 11 ani. Atunci a început şi Poşta verificările. Nici o instituţie nu ne informează când o persoană decedează. Din punctul nostru de vedere, cei de la Evidenţa Populaţiei ar fi obligaţi să ne comunice numele persoanelor decedate“, a precizat directoarea adjunctă a Casei Judeţene de Pensii Dolj, Anca Giugea.

Cum a fost posibil

În urma cercetărilor, s-a constatat că patru persoane care decedaseră în urmă cu aproximativ 11 ani figurau că primeau în continuare pensie. De fapt, poştaşul se pare că le lua banii şi semna în locul lor. Este vorba despre Pătru Ion, Dascălu Ilie, Nicola Gheorghe şi Mitroiu Gheorghe, care în evidenţele CJP Dolj figurau ca fiind în viaţă.

„Noi am cerut la Primăria din Teasc o situaţie cu persoanele decedate şi aşa am aflat că sunt patru, în loc de una. La noi acele persoane figurau că p

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ROBOR la 3 luni a crescut miercuri la 6,47% de la 6,08%

Mediafax acum o ora
Indicele ROBOR la 3 luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele retail în lei contractate înainte de luna mai 2019, precum şi pentru creditele curente ale companiilor în lei, a urcat marţi la 6,08%, de la 5,90% cu o zi înainte,

Ilie Bolojan îndeamnă la un vot „istoric”: „Votați așa cum vă dictează conștiința, dar gândiți-vă la normalitate, România europeană”

Libertatea acum 58 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a făcut un apel important către cetăţeni în cadrul Romanian Business Leaders Summit. Potrivit News.ro, Bolojan a îndemnat românii să participe la vot şi să-şi exercite dreptul democratic conform prop

INHGA Cod galben de inundații pe râuri din opt județe. Printre ele se află și județul Tulcea

Ziua Constanta acum 24 minute
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până joi dimineața pe râuri din opt județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis,

România va livra gaze din Marea Neagră către Republica Moldova. Burduja: Contractul de livrare a gazelor din perimetrul Neptun Deep a fost semnat

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei, contractul prevede furnizarea de gaze naturale timp de trei ani către punctul virtual de tranzacţionare (VTP) din România, cu destinaţia finală Republica Moldova. Gazele vor proveni din zăcământul of

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 7 mai, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitați: Liviu Mihaiu și Mirel Palada

Gandul acum 22 minute
Invitații emisiunii sunt Liviu Mihaiu și Mirel Palada. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Nicuşor Dan, întrebat ce garanții oferă independenței justiţiei: „Calificativul de procesoman cred că e o garanţie suficientă”

Adevarul acum o ora
Candidatul independent la președinția României, Nicușor Dan, a afirmat că acest calificativ al său de „procesoman”, pe care l-a primit în spațiul public reprezintă o garanție pentru independența justiției.

Investigație declanșată de Consiliul Concurenței privind lucrările de semnalizare rutieră

Ziua Constanta acum 4 ore
Consiliul Concurenței a declanșat o investigație privind o posibilă înțelegere anticoncurențială pe piața comercializării și execuției lucrărilor de semnalizare rutieră din România. Autoritatea de concurență are indicii că trei companii s-au înțeles

Bucureștiul îi răspunde lui Putin, după ce acesta a dat vina și pe România pentru războiul din Ucraina

HotNews acum o ora
Vladimir Putin a făcut referire la bazele americane din România și Bulgaria în explicația sa privind declanșarea invaziei din Ucraina. În replică, Ministerul român de Externe spune că aderarea la NATO este voința cetățenilor, că apartenența României

Ministerul Afacerilor Externe: Putin folosește aceleași narative care au servit ca pretext pentru un RĂZBOI brutal de anexare

Gandul acum o ora
„Președintele Putin folosește aceleași narative cunoscute care au servit ca pretext pentru un război brutal de anexare”, informează un comunicat de presă transmis de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), după ce liderul de la Kremlin a declarat că Ro

Hunedoara: Bărbat arestat preventiv după ce a adus în ţară peste 6,5 kilograme de canabis într-un troler

News.ro acum o ora
Un bărbat de 40 de ani a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile, după ce a introdus în România, prin intermediul unei firme de curierat, într-un troler, peste 6,5 kilograme de canabis. Drogurile erau ascunse în pachete cu cafea boabe. ”La început

Vremea

București
acum

21°
mie.

13°/23°
joi

10°/19°
vin.

11°/21°
sâm.

9°/11°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/14°
joi

10°/11°
vin.

7°/11°
sâm.

5°/16°
Constanta
acum

20°
mie.

13°/21°
joi

12°/14°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

10°/15°
joi

9°/16°
vin.

7°/12°
sâm.

4°/13°
Timisoara
acum

13°
mie.

10°/16°
joi

7°/17°
vin.

8°/16°
sâm.

8°/17°