Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mobilă, tablouri şi haine pentru Dominique Strauss-Kahn

Publicat in Romania Libera, joi 2 iunie 2011 ·

Un camion a adus miercuri dimineaţă mobilă, tablouri şi haine la adresa din New York unde Dominique Strauss-Kahn este consemnat la domiciliu, relatează AFP, citat de Mediafax.

Vehiculul societăţii "JK Moving and Storage" este înmatriculat în Virginia, o regiune situată în apropiere de Washington DC, unde familia Strauss-Kahn locuia înainte de arestarea fostului director al Fondului Monetar Internaţional.

Angajaţii companiei au adus o canapea, fotolii, un covor mare, două tablouri şi circa 30 de cutii care conţineau cel mai probabil haine, precum şi cuverturi maro.

În total, circa 50 de cutii de carton au fost aduse în interiorul imobilului din strada Franklin 153, în centrul cartierului TriBeCa, unde Dominique Strauss-Kahn, acuzat de infracţiuni sexuale de o cameristă de hotel, este consemnat la domiciliu de o săptămână. El a ajuns în acest apartament somptuos de peste 600 de metri pătraţi miercurea trecută.

De la sosirea sa, fostul ministru francez a ieşit de două ori, însoţit de soţia sa, Anne Sinclair, şi sub escortă, prima dată vinerea trecută, iar a doua oară marţi, pentru a merge la biroul avocatului său Benjamin Brafman. El a primit de asemenea câteva vizite, în special cea a fratelui său şi a uneia dintre fiicele sale, Camille.

Dominique Strauss-Kahn, în vârstă de 62 de ani, urmează să compară luni în faţa unui Tribunal penal din Manhattan. El trebuie să anunţe dacă pledează vinovat - caz în care nu va exista un proces, ci va negocia cu judecătorul un anumit număr de ani de închisoare - sau nevinovat. În cel de-al doilea caz, cel mai probabil potrivit experţilor, un proces ar urma să se desfăşoare lunile următoare.

Strauss-Kahn neagă toate acuzaţiile de agresiune sexuală şi de tentativă de viol, formulate împotriva sa pe baza depoziţiei unei cameriste de la hotelul Sofitel, originară din Guineea, în vârstă de 32 de ani. Un camio

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 14 minute
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Cum va fi vremea în martie 2025. Estimările meteo de la ANM

Libertatea acum 53 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va fi vremea în luna martie a anului 2025. Conform estimărilor meteo, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit.

Aproape 100 de percheziţii, în 12 judeţe şi în Bucureşti, la grupări specializate în contrafacerea permiselor de conducere şi a documentelor de identitate/ Peste 50 de suspecţi vor fi duşi la audieri la DIICOT Piteşti

News.ro acum o ora
Poliţişti şi procurori ai DIICOT Piteşti au făcut, marţi, 95 de percheziţii în judeţele Argeş, Vâlcea, Dâmboviţa, Vrancea, Olt, Giurgiu, Teleorman, Ilfov, Mureş, Hunedoara, Maramureş, Prahova şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar care vizează ac

Bucureștiul rămâne ”capitala europeană a riscului seismic”. Un fost primar general avertizează că reabilitarea imobilelor este blocată în "hârtii"

Ziare.com acum o ora
Fostul primar general al Capitalei, Gabriela Firea, afirmă că, la 48 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977, Bucureștiul continuă să fie ”capitala europeană a riscului seismic”. Ea prezintă realizările din mandatul său de primar și subliniază că,

Un Ferrari de 440.000 de euro, distrus de un șofer într-un test de viteză, înainte de a fi cumpărat

Adevarul acum o ora
Un bărbat din Germania a scăpat ca prin minune după ce a distrus un Ferrari SF90 Stradale de 1.000 de cai putere într-un accident pe autostrada 33, în apropiere de Bielefeld.

INS: Rata şomajului a scăzut cu 0,2 puncte procentuale în luna ianuarie, la 5,5%, faţă de decembrie 2024

News.ro acum 33 minute
Rata şomajului în luna ianuarie 2025 a fost, în formă ajustată sezonier, de 5,5%, ȋn scădere cu 0,2 puncte procentuale faţă de cea ȋnregistrată ȋn luna decembrie 2024, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). ”Rata şomajului în luna i

De ce s-au despărțit Sebastian Dobrincu și Otniela Sandu. Milionarul rupe tăcerea: „Nu e ușor să…”

Cancan acum o ora
O nouă despărțire surprinzătoare zguduie showbizul românesc! Sebastian Dobrincu și Otniela Sandu nu mai formează un cuplu, vestea separării venind pe neașteptate pentru fanii celor doi. Relația lor, care părea solidă și plină de momente frumoase, s-

Percheziții în București și în 12 județe la o rețea care oferea permise de conducere și cărți de identitate false

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Polițiștii și procurorii DIICOT fac marți 95 de percheziții în mai multe județe din țară la membrii unei rețele care ofereau contra cost permise de conducere și cărți de identitate false. Potrivit DIICOT, perchezițiile au loc în județel

FOTO Patru persoane implicate într-un accident dintre un camion și un autoturism. Două au rămas încarcerate

Botosani News acum 25 minute
Patru persoane au fost implicate, marți, într-un accident rutier care s-a produs între un camion și un autoturism. Două persoane au rămas încarcerat după coliziunea dintre un camion și un autoturism, pe raza localității Căsoi, comuna Poiana Stampei,

Calendar-ortodox Sărbătoarea religioasă a zilei de marți, 4 martie 2025

Ziua Constanta acum 2 ore
Sfântul Gherasim de la Iordan a trait in secolul al VII-lea. Dupa ce s-a calugarit, s-a retras in pustiul Tebaidei unde a intemeiat un asezamant monahal, prezent si in zilele noastre. Atat de mult s-a impartasit de viata dumnezeiasca, incat si fiare

Vremea

București
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

mar.

2°/9°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mar.

-1°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/17°