Agenţia de rating Moody's a redus cu trei niveluri ratingul Greciei, de la B1 la Caa1, acesta aflându-se acum la doar cinci trepte de calificativul care echivalează cu falimentul sigur, informează BBC News.
Noul rating acordat de Moody's Greciei indică faptul că există o posibilitate de 50% ca statul elen să intre în faliment sau să fie forţat să îşi restructureze datoria publică, pentru a evita intrarea în incapacitate de plată. Procesul de restructurare a datoriei publice reprezintă negocierea dintre stat şi creditorii săi, băncile, în urma căruia statul cere amânarea datei de rambursare a datoriilor, de această dată cu cinci ani.
Oficialii de la Atena continuă în acest moment negocierile privind primirea de la Fondul Monetar Internaţional (FMI) a celei de-a cincea tranşe din planul financiar de salvare, în valoare de 110 miliarde de euro.
Săptămâna trecută, preşedintele Eurogrup (Consiliul de miniştri de finanţe ai UE), Jean-Claude Juncker, a declarat că este posibil ca FMI să nu aprobe următoarea tranşă destinată Greciei dacă aceasta nu poate convinge oficialităţile că va putea să îşi plătească datoria scadentă în următoarele 12 luni.
Investitorii sunt din ce în ce mai nesiguri că Grecia îşi poate plăti datoriile
Motivul principal al scăderii ratingului Greciei este posibilitatea ca aceasta să nu reuşească să îşi restituie datoriile conform calendarului anunţat cu ocazia planului de consolidare fiscală. Datorită acestor temeri, Moody's a atribuit ratingului statului elen o perspectivă negativă, ceea ce înseamnă că acesta ar putea scădea în continuare.
Oficialii europeni, conduşi de Jean-Claude Juncker, au încercat să impună creditorilor Greciei amânarea, voluntară, a plăţilor aferente datoriei publice pe termen scurt. Dorinţa lor este ca această "restructurare uşoară" a datoriilor statului elen, fiind voluntară, să nu fie percep