Cum a reacţionat bucureşteamul la ştirea că vorbitul la mobil poate să-ţi cauzeze un cancer? N-am făcut un sondaj ca să aflu ce crede bucureşteanul despre această primejdie posibilă. Dar, de dimineaţă, cînd am plecat de acasă, mi-am propus să fiu atent la utilizarea mobilelor în mijloacele de transport în comun.

Joia am o zi mai complicată. Trebuie să ajung în mai multe locuri, aşa că azi am mers cu trei autobuze, un tramvai şi cu două trenuri de metrou. Am început cu un tramvai, pe la vreo opt dimineaţă. Tramvaiul plinuţ, dar nu foarte. Joia trecută era cam la fel, dar pe lîngă mine şi mai încolo, auzeam jumătăţi de conversaţii telefonice. Adică ce vorbeau cei din tramvai. Nu intru în detalii. Azi, linişte! Nici măcar un „Sînt în tramvai! Vorbim mai tîrziu.”

Trenurile de la metrou nu le pun la socoteală, fiindcă acolo se pierde semnalul, dar n-am observat obişnuitele conversaţii precipitate de pe peron şi nici pe cele de tip „Zi acum, că s-a întrerupt!” În autobuzele cu care am circulat, la aceleaşi ore ca şi joia trecută, iarăşi nu vorbea nimeni la mobil. Aş zice că aproape îmi lipseau conversaţiile care te obligă să devii martorul unor discuţii de familie, al unor „Ce mai faci?” cu prietenii sau al unor dialoguri ierarhice: „ Se poate Şefu, dar vă garantez că am rezolvat de ieri problema!” Încît de unde pînă ieri mă iritau cei care mă obligau să devin involuntar martor al convorbirilor lor telefonice, azi în tăcerea plouată din mijloacele de transport în comun mi s-a făcut dor de un „Alo, eu sînt. Nu ne-aude nimeni: sînt în autobuz!”

Cum a reacţionat bucureşteamul la ştirea că vorbitul la mobil poate să-ţi cauzeze un cancer? N-am făcut un sondaj ca să aflu ce crede bucureşteanul despre această primejdie posibilă. Dar, de dimineaţă, cînd am plecat de acasă, mi-am propus să fiu atent la utilizarea mobilelor în mijloacele de transport în comun. @N