Investiţiile realizate în economia naţională au scăzut cu 2,9%, în primul trimestru al acestui an, faţă de perioada similară a anului trecut, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Astfel, investiţiile în lucrări de construcţii noi s-au cifrat la 4,41 miliarde lei, în scădere cu 6,1% faţă de primul trimestru din 2010.
Investiţiile în utilaje, inclusiv mijloace de transport, au fost de 4,46 miliarde lei, cu 2% mai mici decât în trimestrul I al anului trecut.
Creştere s-a înregistrat la alte cheltuieli cu 3,4%, până la 939 milioane lei. În total, investiţiile în economia României s-au cifrat, în primele trei luni ale acestui an, la 9,81 miliarde lei, potrivit INS.
Ramurile în care s-a investit mai mult sunt industria (39,5% din totalul investiţiilor), urmată de comerţ/servicii (38,5%) şi de construcţii (14,6%).
Investiţiile în agricultură s-au situat la 5,4%, iar cele în alte ramuri la 2%.