"Dacă aflu cumva, de acolo din mormînt, că ai acceptat pensia din partea clubului, te bîntui seară de seară. Claro? Am fost preşedintele celei mai tari echipe de fotbal din lume, nu pomanagiu. Să nu începi că măcar, aşa, onorific. Nimic!" Soţia îl priveşte blînd. E ros pe dinăuntru, dar ştie că nu agonizează. N-a vrut salariu, toată viaţa. Zicea că e o mîndrie că stă într-un birou pe uşa căruia scrie "Real Madrid C.F." De fiecare dată cînd un angajat îi aducea ziarele, făcea urechi de elefant buzunarele pantalonului şi plătea pînă la ultima peseta. Se îmbrăca numai din banii săi, ce e aia sponsorizare ori decont? "Nici măcar, aşa, onorific!"

Ştie că mai are puţin de trăit. Puţin înseamnă zile, ore, poate chiar minute. L-au "deschis" pe 29 august 1977. Se simţea rău, dureri abdominale. Ocluzie intestinală. L-au operat cu succes, dar i-au descoperit un cancer. Din acel moment, a pierdut lupta cu timpul, în prelungiri. În mai, anul următor, muntele acela de om nu se mai putea ţine pe picioare. Dar dorinţa de-ai revedea, pentru ultima dată, pe madrilenii dragi lui, i-a dat aripi. S-a pus la patru ace, şi-a tras pălăria, a prins cu dinţii o havană, aşa, doar pentru poză, şi a suit în El Palco Presidencial. Atunci arena s-a cutremurat. 100.000 de suflete au aplaudat şi au strigat "Don Santiago, Don Santiago!" Da, el era! Santiago Bernabeu Yuste, preşedintele lui Real Madrid. S-a stins pe 2 iunie 1978. Sunt 33 de ani de atunci...

Sută la sută Real Madrid în aerul inspirat

Omul ăsta a respirat numai Real, toată viaţa. La 17 ani, în 1912, cînd a fost închiriat terenul de pe O'Donnell, s-a prezentat, zi de zi, gratis, la curăţarea locului, deşi era deja fotbalist. Ceva mai tîrziu, s-a angajat să picteze zidul ce despărţea terenul de instalaţiile exterioare. A purtat tricoul alb, ca atacant, din 1911 pînă în 1928. A purtat servieita de delegat doi ani