Municipalitatea amenajează peste 480 noi locuri de parcare în municipiu. Conform unui comunicat al Primăriei, parcările vor fi amenajate în zona străzilor Vaporului, Henrik Ibsen şi Seleuşului.
Amenajarea celor 60 de locuri de parcare de pe partea dreaptă a străzii Vaporului şi de pe malul pârâului Peţa, din zona blocurilor de locuit, au demarat în cursul lunii mai. Acestea vor urmează să fie finalizate înainte de încheierea lunii iunie.
Conform declaraţiei primarului Ilie Bolojan, investiţia a fost impusă de deschiderea noii axe de circulaţie din zonă. "Parcarea de lângă strada Vaporului se amenajează pentru a se asigura locuri de parcare pentru blocurile de pe Feldioarei şi Vaporului, întrucât după deschiderea axei de circulaţie Vaporului - Toamnei - Atelierelor, parcarea pe strada Vaporului nu va fi posibilă", a afirmat primarul Ilie Bolojan.
Lucrările sunt efectuate de firma Selina în baza contractului de întreţinere şi reparaţii străzi încheiat cu Primăria şi sunt evaluate la circa 168.042 lei, inclusiv TVA.
Pe de altă parte, în pregătirea noului drum, podul peste Peţa din continuarea străzii Vaporului urmează să fie asfaltat pentru a putea fi dat în folosinţă încă din această lună. Acesta a fost gândit pentru fluidizarea traficului urmând să facă legătura între zona parcului 22 Decembrie şi şoseaua de centură. Podul, cu o deschidere de 12 metri şi o lungime de 11,50 metri este construit de firma Asfamixt pentru 124.630 lei plus TVA.
Parcări noi în zona Henrik Ibsen
În paralel, Primăria amenajează 1.235 metri de alei şi 416 locuri de parcare în zona străzilor Henrik Ibsen şi Aleea Călinului. Lucrările, efectuate de firma Selina, au fost demarate în cursul lunii aprilie şi vor dura cel mult şase luni.
Investiţia este estimată la 3,5 milioane lei şi cuprinde amenajarea de trotuare noi, refacerea trotuarelor, racordare la gur