Responsabilitatea socială a companiilor este un concept care câştiga tot mai mult teren în România. Companiile se manifestă ca sponsori sociali în condiţiile în care mediul în care activează este important pentru dezvoltarea companiei.
Desigur, firmele nu pot ţine locul investiţiilor publice, dar cu siguranţă responsabilitatea socială a unor companii poate îmbunătăţi viaţa locuitorilor unei regiuni, a unui oraş sau a unei comunităţi.
Invitaţii emisiunii Business on air au fost: Luminiţa Oprea, strateg CSR Saga, Radu Coşarcă, director relaţii externe Enel România.
Comoderator: Daniel Pavel, director cu imaginea Camerei de Comerţ şi Industrie.
Emisiunea Business on air din 2 iunie 2011