Am renunţat pentru o oră la “atacul castravetelui spaniol”, suspendat, căci purtătorul bacteriei ucigaşe nu era iberic, ba poate nici castravete.

La românul „băgat în spital de vaca lesbiană”, care va sta internat „până când urmele răzbunării bovinei vor dispărea”. Am intrat, prin intermediul cărţii „Drumuri în căuşul palmei”, a învăţătoarei la pensie Veronica Şarlă Călin, în lumea satului.

Cu miros de pâine coaptă în ţest, case curate, muşcate în ferestre şi covoare cu maci. Cu bărbaţi fumând „plugare”, noaptea, la păzitul viilor, lângă foc, amintindu-şi, în timp ce dovleacul pufăia în spuză, de fetele care îi făcuseră „să simtă că le răsare busuioc sub picioare”. Cu puradei printre paparude, ţipând când apa rece era aruncată peste ei şi cu ţigănci bătrâne care îi astâmpărau: „Mucles că te clempano!”. Cu Arampie al lu’ Buză, dentist de ocazie, încălecat peste pacientul întins pe pământ, în curte, cu gura deschisă.”Ţâne-l fă!”, îşi îndemna nevasta, chinuindu-se să îi scoată aceluia o măsea bună, pentru a putea ajunge la cea stricată.

Cu bărbaţi plecaţi pe front, la Cotul Donului, şi elevi obligaţi să uite Imnul Regal şi să înveţe „Lui Stalin slavă, slavă-i cântăm”. Dar şi cu femei care se închină la televizor, astăzi, şi îşi sună pe mobil bărbaţii aflaţi la „Spovedanie” (cârciuma) sau copiii, „ecologişti” (gunoieri) la Paris. Cu bunici care au anunţat lumea că nepotul le aduce acasă perechea găsită în Italia şi au aflat apoi că aceea e băiat. Fetele oricum poartă pantaloni, l-ar fi rujat puţin, l-ar fi prezentat Marina, Gheorghiţa sau Petra. Dar pe nenorocit îl cheamă Gogu.