Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Localităţile doljene, sufocate de gunoaie

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 3 iunie 2011 ·

Doar 60% din localităţile doljene au contracte pentru ridicarea deşeurilor menajere, a spus Ileana Şerban, comisarul-şef al Gărzii de Mediu Dolj. „Am aplicat în ultima perioadă 25 de amenzi pentru depozitarea necontrolată a deşeurilor. Primarii aşteaptă masterplanul pentru tot judeţul. Ar fi foarte uşor să înfiinţăm servicii de salubritate în cadrul administraţiei locale, apoi să externalizăm aceste servicii. În lipsa unor servicii de salubritate, oamenii depozitează deşeurile la întâmplare, la marginea comunelor sau pe cursurile de apă“, a explicat Ileana Şerban.

Tot gunoiul la Mofleni

Administraţiile locale nu îndeplinesc nici măcar cerinţele minime privind colectarea selectivă a deşeurilor de la instituţiile publice, conform Legii nr. 132/2010. Potrivit reglementărilor în vigoare, colectarea se face selectiv pentru deşeurile de hârtie şi carton, deşeuri de metal şi plastic şi deşeuri de sticlă.

Colectarea se poate face direct sau „prin delegarea acestei responsabilităţi către terţi, respectiv societăţi comerciale şi/sau organizaţii neguvernamentale nonprofit“, în condiţiile OUG nr. 34/2006 privind contractele de achiziţii publice. Amenzile pentru nerespectarea acestei legi pot merge de la 500 la 10.000 de lei.

Singurul depozit ecologic de gunoi autorizat pentru judeţul Dolj este cel de la Mofleni, administrat de firma Eco Sud. Doljenii mai pot însă folosi gropile de gunoi de la Segarcea - până în 2012 şi Filiaşi - până în 2015, care însă vor fi închise, conform negocierilor cu UE. Până atunci însă, dacă nu iau măsuri de intrare în legalitate, primarii nu au decât să încaseze amenzi usturătoare. Doar 60% din localităţile doljene au contracte pentru ridicarea deşeurilor menajere, a spus Ileana Şerban, comisarul-şef al Gărzii de Mediu Dolj. „Am aplicat în ultima perioadă 25 de amenzi pentru depozitarea necontrolată a deşeurilor. Pri

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 9 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Tragedie lângă Hârșova! Un copil de 14 ani s-a înecat în Dunăre

Cancan acum 9 ore
Ziua de 13 iunie s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din județul Constanța. O tragedie de nedescris a avut loc pe malul Dunării, în apropierea orașului Hârșova, acolo unde un băiat de doar 14 ani a intrat în apă și nu a mai ieșit. Efortu

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 8 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 12 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Detașări bizare la MAE. Oana Țoiu: „Grădinița Bobocel, comuna Moș Ion Roată… Ne uităm cu surprindere”

HotNews acum 7 ore
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a declarat duminică, în legătură cu „sinecuriştii” din ministere şi companii de stat din România, că aceasta este o temă veche, cunoscută de mult timp, „chiar şi de zece ani”. Demnitarul a dezvăluit că la MAE

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

FOTO Uluitor! De ce a fost oprită finala de la Wimbledon dintre Jannik Sinner și Carlos Alcaraz

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Moment bizar în timpul finalei de la Wimbledon, Și Emma Răducanu a reclamat același lucru în partida cu Mimi Xu, serviciul acesteia fiind întrerupt de un dop de șampanie care a zburat pe teren.

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 10 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°