De la oameni de litere implicați în lansările de la Salonul de Carte la ziariști și de la cititori vizitatori la editorii înșiși, toată lumea pare a fi de acord că, în 2011, Bookfest n-a strălucit prin nimic – ba chiar, din anumite puncte de vedere, a lăsat impresia că face fără succes concurență Kilipirimului: marea atracție au fost reducerile (România liberă își intitula unul dintre articolele despre tîrg tocmai „Ce chilipiruri găsim la Bookfest“). Deruta editorială, care ține din 2008-2009, face ca titlurile publicate să fie dintre cele estimate ca vandabile mai degrabă decît dintre cele capabile să genereze, așa-zicînd, evenimente sau interes pentru un public eclectic, deși, spre deosebire de anterioara epocă a vacilor slabe în lumea cărților, anii ’90, acum se publică mult în România. Presa vorbește zilele acestea – în contextul tradiționalelor articole „de bilanț“ despre cîte exemplare din ce autor s-au vîndut și cifrele de vînzări ale editurilor – despre un al treilea val al crizei, manifestat prin scăderea radicală a puterii de cumpărare și reorientarea consumului. Toate sînt, însă, prezumții teoretice, în absența oricărui studiu serios despre așteptările cumpărătorilor de cărți. Ceea ce e, totuși, evident este o neconcordanță între destinatar („marele public“) și formula de tîrg de carte practicată tradițional în țara noastră (în care, de pildă, lipsesc lecturile). Însă încă și mai clară devine absența dimensiunii culturale în cadrul discursului public, așa cum este el colportat și reflectat în media, tradițională sau new, și relegarea ei în zona „alternativă“ (independentă, noncomercială). O criză care, la scara actuală, nu a mai existat niciodată. „O altă explicație a succesului relativ al Bookfestului de anul acesta este faptul că publicul român are o ură implantată în subconștient față de unguri. Ce țară a fost invitatul special? Cîte articole au f