O parcare auto mai încăpătoare, o scară tractabilă pentru pasageri şi o bandă modernă pentru bagaje sunt doar o parte din investiţiile care urmează să se facă la aeroport.
Consilierii judeţeni au decis că este vremea ca Aeroportul să mai primească ceva bani, pentru a începe încă o rundă la lucrările de modernizare. Pentru a duce la capăt planul de investiţii este nevoie de bani mulţi, iar Consiliul Judeteţean a votat în aprilie rectificarea de buget pentru realizarea unor investiţii suplimentare.
Consilierii au decis ca peste 300.000 de lei să fie investiţi, în primul rând, în extinderea terminalului pentru zborurile din spaţiul aflat în afara zonei Schengen. „Cea mai mare parte a banilor va fi folosită pentru finanţarea investiţiei în proiectul ce priveşte refuncţionalizarea fluxuri cu extindere aerogară internă pentru zboruri non-Schengen. Aici lucrările au fost începute, dar aveam nevoie de o suplimentare a sumelor, pentru a le finaliza. Sperăm ca la sfârşitul lunii viitoare să fim gata. Tot ce facem acum sunt proiecte începute de anul trecut, sunt lucrări în execuţie. Noi facem o listă cu ce avem nevoie în aeroport, dar la şedinţele de consiliu o parte din obiective sunt tăiate“, a declarat Petru Runcan, directorul Aeroportului Transilvania.
Pentru a finaliza proiectul este nevoie de cel puţin 275.000 de lei. Ceea ce mai rămâne va fi folosit pentru un studiu de fezabilitate şi conceperea unui proiect tehnic ce priveşte extinderea terminalului pentru cursele din afara spaţiului Schengen.
Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos: