Croaţia este în stadii "iniţiale" de negociere cu România, Bulgaria şi Turcia pentru achiziţionarea comună a unor avioane de luptă F-16, a declarat ministrul croat al apărării, Davor Bozinovic, citat de cotidianul Vecernji List, după ce declaraţii similare au venit zilele trecute şi de la Sofia, potivit NewsIn.
Ministrul croat al apărării, Davor Bozinovic, a declarat că nu a fost luată încă o decizie, dar proiectul, dacă se va realiza, va fi benefic pentru Croaţia.
Analistul Vlatko Cvrtila de comentat că iniţiativa ar fi bună, dar ţările menţionate pentru proiect nu sunt la acelaşi nivel de dezvoltare şi nu au aceeaşi doctrină ca Zagrebul când este vorba de folosirea forţelor aeriene, ceea ce ar presupune unele ajustări înainte de a se trece la elaborarea proiectului.
Ca şi România şi Bulgaria, Croaţia doreşte să-şi înnoiască flota aeriană, alcătuită din câteva avioane MiG-21 ce ies din uz în 2013.
Ministrul croat este al doilea oficial străin care menţionează posibilitatea unui proiect comun de achiziţie de F-16 între România, Bulgaria, Croaţia şi Turcia.
Şi premierul bulgar a spus săptămâna aceasta că ţara sa va coopera cu România, Croaţia şi Turcia pentru o posibilă achiziţie comună de avioane de luptă. La rândul său, ministrul apărării de la Sofia a explicat că este vorba despre "o ofertă la pachet", despre un "pachet comun de achiziţie", dar fiecare aeronavă va aparţine exclusiv ţării care plăteşte pentru ea. Avioanele nu vor fi împărţite, iar ele vor fi livrate în conformitate cu specificaţiile făcute de fiecare ţară, a precizat ministrul bulgar Aniu Anghelov.
Ministerul român al Apărării nu a comentat aceste informaţii.
CSAT a aprobat în data de 23 martie 2010 achiziţionarea a 24 de avioane F-16 la mâna a doua de la Statele Unite, propunerea urmând să fie supusă aprobării Parlamentului. La începutul lunii august 2010, a