Un scandal de proporţii s-a stârnit în jurul emisiunii engleze „Britain's got talent" („Britanicii au talent"), după ce un blog anonim a afirmat că Simon Cowell, unul din membrii juriului şi inventatorul formatului emisiunii, ar fi „aranjat" concursul, informează dailymail.co.uk.
Acuzaţiile sunt îndreptate asupra concurentului favorit, Ronan Parke, un băiat de 12 ani supranumit „Justin Bieber al Marii Britanii", despre care s-a afirmat că ar fi fost „pregătit de Syco pentru a câştiga concursul". Syco este casa de producţie care se ocupă de show-ul tv, fondată de Simon Cowell, şi o divizie a Sony BMG. Compania a negat aceste acuzaţii.
Blogul anonim, despre care se spune că ar fi fost scris de un director al Sony BMG, critcă Syco pentru „manipularea, nu doar a concursului şi a concurenţilor, ci şi a publicului." Aparent, Syco l-ar fi întâlnit pe Ronan în urmă cu doi ani, cântând la o petrecere aniversară şi ar fi aranjat ulterior ca el să câştige. Compania a declarat, însă, că tânărul le-a atras atenţia doar la începutul acestui an, când a venit la audiţie pentru concurs.
Simon Cowell a apelat la poliţia britanică pentru a face o plângere oficială împotriva a ceea ce el a numit „hărţuire"la adresa lui Ronan. Avocaţii companiei Syco au reuşit să închidă blogul, dar acesta a avut aproximativ 140.000 de vizualizări. Apropiaţii lui Cowell cred că acesta este un atac premeditat la adresa concursului însuşi şi că ar putea afecta rezultatele finalei.
Părinţii lui Ronan resping, de asemenea, acuzaţiile aduse la adresa fiului lor. Mama sa, Maggie, în vârstă de 52 de ani, a declarat că primul contact al fiului ei cu concursul a fost atunci când a aplicat pentru concurs. „Eu şi soţul meu nici măcar nu ştiam că a aplicat. Prima dată când am auzit a fost atunci când am primit un telefon prin care eram anunţaţi că fiul nostru trebuia să ia parte la audiţii."