Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Interviu | Nicolae Văcăroiu: «Înscrie Mutu sau murim»

Publicat in Libertatea, vineri 3 iunie 2011 ·

Nicolae Văcăroiu (67 de ani) e un obişnuit al tribunei din Giuleşti, unde tricolorii vor încerca să-şi menţină vii şansele de calificare la Euro 2012. Preşedintele Curţii de Conturi şi suporterul dintotdeauna al Rapidului a lăsat deoparte diplomaţia specifică politicianului, vorbind cu patima specifică fanilor despre echipa naţională. Nicolae Văcăroiu (67 de ani) e un obişnuit al tribunei din Giuleşti, unde tricolorii vor încerca să-şi menţină vii şansele de calificare la Euro 2012. Preşedintele Curţii de Conturi şi suporterul dintotdeauna al Rapidului a lăsat deoparte diplomaţia specifică politicianului, vorbind cu patima specifică fanilor despre echipa naţională.

Libertatea: Cum credeţi că va fi meciul cu Bosnia?

Nicolae Văcăroiu: După atâtea retrageri, scandaluri şi demisii va fi complicat. Vreau o victorie, dar avem destule probleme şi ne va fi greu să o obţinem.

Despre adversari?

I-am văzut jucând. Dom’le, ăştia sunt ambiţioşi, duri, nu te iartă!

Ne va lipsi Chivu?

Da, pentru că avem probleme în apărare. Lipsesc şi el, şi Goian. Nu cred în miracole, trebuie să ştii să lucrezi cu ce ai, trebuie să-i stimulezi într-un fel. Dar aici trebuie să fie omogenitate, jocul să fie sudat. În trecut se convocau câte trei, patru fotbalişti de la echipe precum Rapid, Dinamo, Steaua, care formau un nucleu, se cunoşteau bine şi jucai altfel.

În cine să ne punem speranţele?

Mutu are valoare, îl văd în stare să-i supere pe adversari. Dacă va fi într- o formă de zile mari, vom avea şanse; dacă nu, mi-e teamă că vom pierde. Înscrie Mutu sau murim, cam aşa stă treaba.

Fotbaliştii preferă cluburile de noapte

Va fi Giuleştiul al 12-lea jucător?

Dacă era nevoie de un stadion care să te împingă de la spate, cel al Rapidului trebuia ales. Răzvan Lucescu a luat o decizie bună. Pe vremuri, meciurile de rugby care trebuiau câştigate

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni. ANM anunță temperaturi mai scăzute decât cele normale pentru decembrie

HotNews acum o ora
Meteorologii eu emis marți prognoza meteo pentru intervalul 25 noiembrie – 23 decembrie. Potrivit ANM, temperaturile vor mai scăzute decât cele normale pentru această perioadă în întreaga țară. Pentru săptămâna 26 noiembrie – 2 decembrie, temperatur

Donald Trump anunţă noi taxe vamale pentru Canada, Mexic şi China

Mediafax acum 3 ore
Trump, care îşi va prelua funcţia la 20 ianuarie 2025, a declarat că va impune un tarif de 25% Canadei şi Mexicului până când acestea vor lua măsuri împotriva drogurilor şi a migranţilor care trec frontiera, într-o măsură care ar părea să încalce un

Coreea de Nord extinde uzina de fabricare a rachetelor de tipul celei pe care Rusia o foloseşte în Ucraina

News.ro acum 2 ore
Coreea de Nord extinde un complex cheie de fabricare a armelor care asamblează un tip de rachetă cu rază scurtă de acţiune utilizată de Rusia în Ucraina, au concluzionat reprezentanţii unui think-tank cu sediul în SUA, pe baza imaginilor din satelit

Ziua Recunoştinţei - Biden a graţiat curcanii Peach şi Blossom la Casa Albă/ VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele american Joe Biden i-a graţiat luni pe Peach şi Blossom, doi curcani cu pene albe, scutindu-i de mesele de Ziua Recunoştinţei, o tradiţie anuală care a marcat şi începutul oficial al sezonului sărbătorilor, scrie Reuters. Curcanii din a

DNA: Acord de recunoaştere a vinovăţiei cu şeful Biroului de Imigrări Ialomiţa

Mediafax acum 30 minute
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii au dispus sesizarea instanţei de judecată cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei inculpatului Bulimej Rareş-Gabriel, comisar şef de poliţie, împuternicit şef al Biroului pentru Imigrări al Judeţului Ialomi

Ilie Bolojan PNL o susţine, "fără niciun fel de negociere", pe Elena Lasconi, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, că liberalii o vor susţine, "fără niciun fel de negociere", pe Elena Lasconi, candidatul USR, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, informează Agerpres.ro "Vom susţine direcţia proeurop

FOTO. Accident mortal pe DN 7. Mai multe echipaje au ajuns de urgență

Gazeta valceana acum 2 ore
În această dimineață de marți, 26 noiembrie 2024, în jurul orei 07.00, polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea au fost solicitați, prin apel la 112, să intervină la un accident rutier produs pe Drumul Național 7, în comuna Golești. Din verificările efe

Valuri de atacuri cu drone ruseşti asupra Kievului

News.ro acum 8 ore
Capitala ucraineană Kiev era, în noaptea de luni spre marţi, sub un atac susţinut cu drone ruseşti, relatează Reuters. „Atacul cu UAV-uri (vehicule aeriene fără pilot) asupra capitalei continuă”, a declarat după miezul nopţii primarul Vitali Kliciko

Calendar școlar 2024-2025. Când intră elevii și profesorii în vacanța de iarnă

Gandul acum 3 ore
Calendar școlar 2024-2025. Se apropie cu pași repezi vacanța de iarnă pentru elevi și profesori. În această perioadă, elevii vor beneficia de 18 zile libere, apoi se vor întoarce în bănci pentru cel de-al treilea modul al anului școlar. Iată cum ara

Vremea o ia razna de Crăciun și de Revelion în București. Temperaturi anormale de Sărbători, potrivit meteorologilor EaseWeather

Cancan acum 2 ore
În ultimele zile, vremea în România a fost una destul de capricioasă, influențată puternic de vortexul polar ce a tranzitat țara noastră. Prognoza meteo a arătat temperaturi scăzute, iar în multe zone din țară ninsorile și-au făcut simțită prezența.

Vremea

București
acum

mar.

2°/8°
mie.

3°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-1°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/10°
Constanta
acum

mar.

3°/6°
mie.

5°/9°
joi

6°/9°
vin.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mar.

-1°/6°
mie.

4°/6°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

3°/9°
mie.

3°/9°
joi

7°/11°
vin.

3°/8°