Asociaţia I.S. Drăgulescu a pornit astăzi pe drumuri de ţară cu două premiere, din care una destinată celor mai mici dintre săteni.
Aventura se derulează sub umbrela proiectului „Teatru peste tot“, sub forma unui turneu al cărui punct de plecare a fost stabilit în comuna doljeană Perişor, care va trece în total prin 11 localităţi din judeţ, dar şi din Olt, şi care se va încheia pe 17 iunie la Bistreţ.
„Este un proiect al Asociaţiei I.S. Drăgulescu, realizat cu sprijinul primăriilor şi al sponsorilor. Sper să reuşim să le oferim oamenilor câteva ore de bucurie, să schimbăm o zi din viaţa lor“, a spus Vlad Drăgulescu, preşedintele asociaţiei, cel care semnează regia şi scenariul spectacolului pentru copii, „Ciuf şi Ciuf şi Rada şi Stanca în lumea basmului“.
Pentru cei mari, actorii vor juca într-un spectacol - colaj pe textele lui Caragiale, regizat de Raluca Păun. Din distribuţie fac parte Anca Ţecu, Laurenţiu Tudor, Daniela Grujdin şi Laurenţiu Stratan. Localnicii sunt invitaţi gratuit să se bucure de teatru, în aer liber sau în căminele culturale.