Antologia 11 poeţi maghiari contemporani, în selecţia şi traducerea lui George Volceanov, se adresează cititorilor – tot mai numeroş i – interesaţi nu doar de literaturile străine de mare trafic – engleză, franceză, spaniolă, germană–, din care se traduce necondiţionat, ci şi de ce se scrie în limbile mici şi, eventual, vecine.

La recent încheiatul Tîrg Bookfest, unde Ungaria a fost ţară invitată, reprezentată de opt dintre cei mai valoroşi scriitori ai săi din acest moment, s-a vorbit în repetate rînduri despre interesul crescut pe care şi-l acordă ţările din centrul şi estul Europei una alteia. Există, în fond, un aer comun care poate aspira spre statutul de identitate regională şi care, în afară de-a fi promovat în ţările vestice sub eticheta de exotism, cu variaţiile specifice, poate constitui premisa unui cîmp cultural local, informat nu doar de importul de modele vestice, ci şi de aportul propriu. Poate că prin asemenea schimburi culturale se nuanţează puţin situaţia actuală, în care orice cititor mediu poate enumera cel puţin cinci prozatori nord-americani şi vreo trei-patru de limbă spaniolă, dar numai unul sau doi din toată Europa Centrală şi de Est.

Volumul realizat de George Volceanov şi apărut la Editura Paralela 45 este un bun început pentru cei care vor să ştie ce poezie s-a scris în ultimele decenii în Ungaria. O dată pentru că cuprinde un număr generos de autori – nici atît de mulţi cît să intereseze doar cititorii specializaţi, nici atît de puţini cît să nu apuci să-ţi faci o idee. Volumul este, în plus, şi mai reader-friendly prin introducerea cu care se deschide, de asemenea nu foarte specializată, ci conţinînd informaţii minimale despre autorii antologaţi. Deşi e asumată de antologator ca subiectivă – cu greu ar fi putut să fie altfel –, selecţia de nume şi de poeme e suficient de nuanţată încît fiecare dintre autori să reiasă bin