Kate Morton s-a născut în 1976 în Australia. A studiat arta dramatică la Trinity College din Londra, pentru ca mai târziu să frecventeze Royal Academy of Dramatic Arts din capitala Marii Britanii. Dar nu dramaturgia avea să îi aducă celebritatea, ci scrisul. S-a înscris la University of Queensland. Primul său roman, Casa de la Riverton (The House of Riverton; Humanitas Fiction, 2009), a fost publicat în Australia în 2006 cu titlul The Shifting Fog, iar un an mai târziu, cu noul titlu, în Marea Britanie şi Statele Unite, fiind tradus ulterior în peste treizeci de ţări. A fost desemnat de Sunday Times drept cea mai bine vândută carte a anului 2007 în Marea Britanie şi de New York Times drept cea mai bine vândută carte a anului 2008 în Statele Unite ale Americii. Cel de-al doilea roman al său, Grădina uitată(The Forgotten Garden,2008), a ajuns pe primul loc în topul bestsellerurilor din Australia şi a fost desemnat de Sunday Times drept cea mai bine vândută carte a anului în Marea Britanie.În 2010 vede lumina tiparului cel de-al treilea roman al lui Kate Morton, The Distant Hours.
În ajunul Primului Război Mondial o fetiţă e găsită la bordul unui vas a cărui destinaţie este Australia. O femeie misterioasă, supranumită Autoarea, ar fi trebuit să o aibă în grijă, dar aceasta a dispărut fără urmă.
În noaptea în care împlineşte douăzeci şi unu de ani, Nell O Connor află un secret care îi va schimba definitiv viaţa. Peste câteva zeci de ani, ea porneşte în căutarea adevăratei sale identităţi, într-o călătorie care are drept punct final un conac ciudat, despre care se crede că ar fi bântuit, Blackhurst, cândva proprietatea familiei aristocrate Mountrachet.
La moartea lui Nell, nepoata ei, Cassandra, intră în posesia unei moşteniri neaşteptate. Conacul Blackhurst şi grădina sa uitată încep să dezvăluie treptat din secretele familiei Mountrachet, dând la ive