Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ajutoarele de încălzire ar putea fi acordate pentru familiile cu venituri sub 2500 de lei pe lună

Publicat in Romania Libera, vineri 3 iunie 2011 ·

Familiile care vor avea un venit sub 2.500 de lei pe lună ar putea să primească ajutoare pentru încălzire în cazul în care subvenţia la energia termică va fi eliminată, a afirmat, vineri, directorul Direcţiei Generale pentru Relaţia cu Comunităţile Locale din cadrul MAI, Liviu Grădinaru, potrivit Mediafax.

Directorul Direcţiei Generale pentru Relaţia cu Comunităţile Locale din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, Liviu Grădinaru, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Mamaia, că un proiect de Ordonanţă care elimină subvenţia la încălzire ar putea apărea săptămâna viitoare pe site-ul MAI.

"Este în lucru şi ar putea apărea săptămâna viitoare pe site-ul ministerului la Transparenţă decizională un proiect de ordonanţă care elimină subvenţia acordată de la stat pentru energie termică, acel maxim 45 la sută", a afirmat Liviu Grădinaru.

El a precizat că, în acest context, familiile care au un venit de 2.500 de lei pe lună "trebuie sprijinite".

"Există un studiu al Comisiei Europene care se intitulează «Sărăcia energetică pe timp de criză şi liberalizare», care arată că nicio familie nu va putea aloca pentru încălzirea locuinţei mai mult de 8-12 la sută din valoarea veniturilor anuale. Am plecat de la acest studiu, am văzut că Marea Britanie, care are un regim termic asemănător cu al nostru, îşi propune coeficientul de 10 la sută, ca fiind indice al sărăciei energetice. De la acest coeficient de 10 la sută, după analizele noastre de preţ şi de evoluţie a preţului am considerat că orice familie care are un venit sub 2.500 de lei pe lună va intra în sărăcie energetică, de aceea trebuie sprijinite", a afirmat directorul general din cadrul MAI.

Liviu Grădinaru a menţionat că nu poate spune cu cât va creşte preţul gigacaloriei după eliminarea subvenţiei, acesta fiind influenţat "de mai mulţi factori".

"Nu pot să

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

TikTok nu mai funcționează în SUA. Iată mesajul afișat pentru utilizatori

Ziua Constanta acum 14 minute
TikTok a fost scos din SUA, lăsând milioane de utilizatori fără platforma lor preferată. TikTok a ieșit offline în SUA, cu câteva ore înainte ca o nouă lege care interzice platforma să intre în vigoare. Un mesaj care apare pe aplicație pentru utili

Intrarea în vigoare a armistiţiului din Gaza a fost amânată. Motivul invocat de Netanyahu

HotNews acum 38 minute
Acordul de încetare a focului între Israel şi Hamas, programat să intre în vigoar duminică dimineață, a fost amânat. Premierul Benjamin Netanyahu a transmis că încetarea focului nu va începe până când Hamasul nu va prezent lista ostaticilor care urm

Donald Trump a sosit la Washington, iar festivităţile de învestire au început cu un imitator al lui Elvis şi focuri de artificii - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ales Donald Trump a sosit sâmbătă seara în zona Washingtonului pentru a sărbători revenirea sa la putere, înaintea unei ceremonii de inaugurare care a fost schimbată din cauza temperaturilor scăzute, relatează Reuters. Trump a zburat la

Rezultat fabulos pentru Gabi Ruse la Australian Open! Românca este în sferturi la dublu după un meci absolut incredibil

Gazeta Sporturilor acum 25 minute
continuă aventura la primul turneu de Grand Slam al anului, la Australian Open. Eliminată în turul al doilea de la simplu, Ruse a obținut noaptea trecută calificarea în sferturile de finală ale competiției la dublu, fiind la un meci distanță de a eg

Exporturile de produse petroliere ale Rusiei au scăzut cu aproape 10% în 2024, din cauza atacurilor cu drone şi a sancţiunilor occidentale

News.ro acum o ora
Exporturile de produse petroliere pe cale maritimă ale Rusiei au scăzut cu aproape 10% în 2024, după ce atacurile cu drone din Ucraina au avariat rafinării importante, iar creşterea costurilor de finanţare şi interdicţia guvernamentală privind expor

Horoscop pentru duminică, 19 ianuarie 2025. Sănătatea este vulnerabilă pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Sanatatea este vulnerabila, de aceea ingrijeste-te mai mult in aceste weekend. Pe de alta parte, te preocupa treburile de rutina atat cele de la serviciu, cat si cele domestice. Recomandabil este sa nu depui eforturi mari. Duminica te vei sim

Yemen: Rebelii houthi sunt pregătiţi să riposteze dacă sunt atacaţi în timpul armistiţiului din Gaza

News.ro acum 2 ore
Rebelii houthi „avertizează forţele inamice din Marea Roşie cu privire la consecinţele oricărei agresiuni împotriva Yemenului în timpul perioadei de încetare a focului în Gaza”, conform unei declaraţii pe X, relatează lefigaro.fr. Houthis „vor confr

Acordul de încetare a focului şi de eliberare a ostaticilor dintre Israel şi Hamas în Fâşia Gaza intră în vigoare duminică dimineaţă

News.ro acum 4 ore
Acordul de încetare a focului şi de eliberare a ostaticilor dintre Israel şi Hamas în Fâşia Gaza urmează să intre în vigoare duminică dimineaţa, ceea ce ar putea pune capăt războiului de 15 luni, relatează AFP. Încetarea focului în trei etape va int

Mii de persoane au protestat la Washington împotriva lui Donald Trump, înainte de inaugurarea sa

HotNews acum o ora
Mii de oameni, majoritatea femei, au ieșit, sâmbătă, pe străzile din Washington DC pentru a participa la un marș împotriva președintelui ales Donald Trump, cu două zile înainte de ceremonia de inaugurare, potrivit BBC. „Marșul Poporului”, cunoscut a

Coreea de Sud: Detenţia preşedintelui a fost prelungită, manifestanţi furioşi au pătruns în tribunal

News.ro acum 10 ore
Justiţia din Coreea de Sud a aprobat prelungirea detenţiei preşedintelui Yoon Suk Yeol, care a fost suspendat din funcţie după ce a fost arestat pentru încercarea nereuşită de a impune legea marţială, ceea ce a stârnit furia susţinătorilor săi, unii

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/8°
lun.

2°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/7°
Iasi
acum

dum.

1°/8°
lun.

2°/11°
mar.

3°/9°
mie.

2°/7°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/9°
lun.

4°/7°
mar.

6°/8°
mie.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-2°/3°
lun.

0°/7°
mar.

2°/6°
mie.

2°/4°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/2°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/6°
mie.

2°/5°