Am fost câteva zile la munte, la Predeal, să mă odihnesc alături de copii. M-am simţit ca scriitorii ruşi care după câte o victorie literară plecau să se liniştească într- un peisaj de vis, cu ierni siberiene şi clinchet de troică. Să vegeteze în trosnet de lemne... Am ajuns la munte datorită unui mare om, un adevărat protector al artelor, hai să-i zicem Adrian. Un personaj total ieşit din comun, pentru care banii sunt doar un mijloc de a-şi hrăni spiritul. De fapt, a fi un om bogat nu-i nici un păcat, după cum susţine şi Biserica, dar contează modul în care-ţi foloseşti banii. Adrian e un mecena român, un Gaius Mecenas contemporan, nobil roman de la numele căruia şi provine termenul de mecena - protector (sponsor) al literaturii, al artelor şi al ştiinţelor. În sufletul meu cred că m-a ajutat pentru că-i place cum scriu, deşi, fie vorba între noi, cred că i-a fost milă de copiii mei.
Mi-a pus casa la dispoziţie. Casă e puţin spus. M-am simţit ca-n Luvru, e drept, pentru că veneam de la două camere. Am mirosit pădurea, am adulmecat munţii. Doamne, ce ţară avem! O splendoare! Vorba Prea Sfinţitului Ioachim: ce ne trebuie nouă Austria, Elveţia, când avem Elveţia aici, acasă? Perfect adevărat, avem Elveţia acasă, dar nu avem elveţieni. Pentru că turistul român nu se simte bine dacă nu lasă gunoi în urma sa, dacă nu rupe câteva crăci. Dacă nu se semnează pe un petic de natură. Iar cei mai grobieni sunt turiştii bucureşteni, care se comportă ca la Zoo. Peisaj avem, ne mai trebuie elveţieni!
