Rupere de nori în mai multe oraşe din ţară, inclusiv în Capitală, la puţin timp după ce meteorologii au emis o avertizare de furtună. Ploaia torenţială a dus la umplerea canalizărilor şi revărsarea apelor pe străzi. Vântul puternic a rupt mai mulţi copaci, iar turla unei biserici a luat foc după ce a fost lovită de fulger.
O ploaie care nu a durat mai mult de câteva minute a inundat mai multe străzi din Galaţi, iar circulaţia maşinilor s-a desfăşurat cu dificultate.
La Câmpina, sistemul de canalizare nu a mai făcut faţă ploii torenţiale, iar apa s-a revărsat pe străzi.
Şi în Tulcea ploaia torenţială a umplut canalizarea oraşului. Unii, mai ghinionişti, au rămas cu maşinile în mijlocul străzii, fiind nevoie de ajutorul trecatorilor ca să iasă la mal.
Turla bisericii din comuna dâmboviţeană Pietroşita a luat foc, joi seară, după ce, potrivit localnicilor, a fost lovită de un fulger, în timpul unei furtuni.
În Deva, furtuna a doborât mai mulţi copaci si au avariat acoperişul unui bloc din Hunedoara. Unul dintre arborii frânţi s-a prăvălit chiar peste o maşină aflată în trafic.
Rupere de nori a fost şi la Iaşi, unele artere din municipiu s-au transformat în adevarate capcane pentru soferi.
PROGNOZA METEO PENTRU URMĂTOARELE ZILE:
VINERI (3 iunie)
Gradul de instabilitate atmosfericã se va menţine pronunţat în cea mai mare parte a ţãrii. Cerul va prezenta înnorãri temporare şi, mai ales ziua, pe arii relativ extinse vor fi averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului. Excepţie vor face regiunile estice, unde astfel de fenomene se vor semnala pe arii mai restrânse. Vor fi condiţii de grindinã şi izolat, în special în zonele montane, cantitãţile de apã vor fi mai însemnate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 şi 32 de grad