Vineri, 27 mai a.c., în sălile complexului expoziţional Romexpo: „Titulescu“, „Brâncuşi“, „Madgearu“, în faţa unui numeros public, s-a încheiat cu succes evenimentul medical, cultural şi artistic intrat de-acum în tradiţie: Gala „Viaţa medicală“. În intenţia organizatorilor, această sărbătoare – instituită în 2009, desfăşurată pentru întâia oară la Ateneul Român, cu prilejul împlinirii a 20 de ani de apariţie neîntreruptă a săptămânalului nostru – a fost să evidenţieze Excelenţa în profesie. Iar prin acordarea anuală a Trofeului de cristal, să omagieze acele personalităţi ale ştiinţei şi artei vindecării care, în pofida tuturor vicisitudinilor din sistem, şi nu numai, au făcut posibilă această Excelenţă. (...)
Expoziţii aniversare
Programul Galei 2011 a început în sala „Madgearu“ cu o Expoziţie aniversară de carte literară scrisă de medici, prilejuită de împlinirea a douăzeci de ani de la înfiinţarea Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti din România (SMSPR, preşedinte: medicul, profesorul universitar şi scriitorul C. D. Zeletin). Poate că merită reamintit faptul că această societate literară a luat fiinţă la 6 octombrie 1990, ca urmare a iniţiativei lui Mihail Mihailide, susţinut de un grup de mediciscriitori, între care: Constantin Bogdan, Corneliu Ionescu, Ion Hurjui, Florea Marin, Crişan Mircioiu, Nicolae Neagu, Victor Săhleanu, Octavian Simu, Marin Gh. Voiculescu, C. D. Zeletin. Din păcate, unii dintre cofondatori au rămas doar în amintirea colegilor şi în cea a cititorilor, inclusiv prin scrierile lor. Adunarea generală a noii societăţi a avut loc în amfiteatrul Spitalului „Colţea“, când s-a ales şi primul Consiliu director: C. D. Zeletin – preşedinte; Mihail Mihailide şi C. Bogdan – vicepreşedinţi; Corneliu Ionescu – secretar general; Gh. M. Gheorghe şi Octavian Simu – membri. La 23 noiembri