Velibor Colic, scriitor bosniac, născut în 1964, trăieşte din 1992 în Franţa. Înrolat în armata bosniacă, dezertează în mai 1992, este făcut prizonier, fuge în Franţa unde începe să publice romane traduse: Les Bosniaques (1994), La vie fantasmagoriquement brève et étrange d’Amedeo Modigliani (1995), La Chronique des Oubliés (1996), Mother funker (2001), Perdida Chez Alberto (2006). Începând cu Archanges (2008), scrie în franceză.

Titlul lui Velibor Colić, Isus et Tito (Gaïa Editions, 2010), şocant dar şi fără echivoc, anunţă tema romanului: contradicţia, fisura, ba chiar schizofrenia regimului comunist din Iugoslavia anilor 1970-1985.

Să ne amintim. Când, în 1949, Stalin exclude Iugoslavia din Komintern, Tito concepe şi aplică un alt tip de socialism, à la yougoslave, cu deschidere economică spre Occident şi libera circulaţie a forţei de muncă. Mareşalul va deveni numaidecât, pentru întregul lagăr socialist, „călăul Tito”. Pentru români, îndeosebi cei din sudul Banatului şi Olteniei, Iugoslavia va fi tărâmul făgăduinţei, dar şi al pierzaniei. Noaptea, târâş pe sub sârma ghimpată, în Dunăre cu barca sau înot, ei, nu puţini, vor încerca să treacă „dincolo”, „la sârbi”. Dintre temerari, norocoşii vor ajunge în Occident pe când ghinioniştii vor avea o soartă dramatică: împuşcaţi şi duşi de ape sau prinşi la frontieră ori returnaţi de vecini, schilodiţi în bătăi, judecaţi sumar ca „frontierişti” şi aruncaţi în închisori. Suspectă fiind toată populaţia din zonă, bună parte din ea va fi trimisă de regimul Dej, în 1952, pentru ani buni, în Bărăgan.

După moartea lui Stalin, Hruşciov reia relaţiile cu Tito, călăul îşi pierde barda, ne devine prieten, străbate Bucureştiul într-o limuzină decapotabilă, însoţit de frumoasa, excentrica, năbădăioasa Jovanka. Mai târziu, asceticul Ceauşescu înghite, stoic dar schimonosit de suferinţă, fumul trabucului en