Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lazăr: Construcţia conductei de gaze cu România are sprijinul UE şi Rusia

Publicat in Curierul, vineri 3 iunie 2011 ·

Vicepremierul Republicii Moldova, Valeriu Lazăr, a declarat, ieri, la Bucureşti, că realizarea gazoductului Ungheni - Iaşi, investiţie de 19 milioane de euro, este susţinută atât de Uniunea Europeană, cât şi de Federaţia Rusă, informează Mediafax. "Proiectul este susţinut şi de UE şi de Federaţia Rusă. Este un proiect prioritar pentru noi, prin care am putea importa gaze naturale din România", a afirmat Lazăr, prezent la Bucureşti la un seminar cu tema investiţiilor româneşti în Republica Moldova. Lazăr deţine şi funcţia de ministru al Economiei al Republicii Moldova. El a adăugat că, prin realizarea acestui gazoduct, intenţia Republicii Moldova este de a înlocui până la 30% din importurile de gaze din Federaţia Rusă cu gaze din România. Totodată, Guvernele de la Chişinău şi Bucureşti analizează posibilitatea stocării rezervei strategice de gaze a Republicii Moldova în România, posibil la Mărgineni. Consumul anual de gaze al Republicii Moldova se ridică la 3 miliarde metri cubi, în timp ce al României este de circa 14 miliarde metri cubi. Potrivit lui Lazăr, UE a fost de acord să acorde un grant de 7 milioane de euro pentru realizarea conductei de gaze, iar autorităţile moldovene discută deja cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi Banca Europeană de Investiţii pentru finanţarea diferenţei. "După ce vom avea studiul de prefezabilitate, care ar urma să fie finalizat în iunie-iulie, vom începe să căutăm finanţatorul. Avem deja discuţii cu BERD şi BEI", a continuat Lazăr. Secretarul de stat în Ministerul Economiei din România Claudiu Stafie, prezent la seminar, a spus că lucrările de realizare a conductei de gaze ar urma să fie derulate în perioada 2012-2014. Prin această conductă România va putea să importe şi să exporte gaze naturale. O cantitate cuprinsă între 16 şi 18% din gazele exportate de Gazprom în Europa trec prin conducte aflate pe terit

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Încă o lună de arest pentru mercenarii lui Potra / Liderul grupării este de negăsit / „Statul român face toate demersurile pentru a pune în aplicare un mandat de arestare”

G4Media acum 50 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra, transmite Agerpres. Ur

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum o ora
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 3 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 5 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 4 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Ministrul de Interne: Criminalul din Mureș a fost ajutat să scape, inclusiv de victimă

Mediafax acum 4 ore
Ministrul Afacerilor Interne a oferit, miercuri, explicații despre felul în care suspectul a reușit să scape urmăririi, în ciuda eforturilor masive de căutare. „Cauza principală pentru care el a scăpat de urmărire a fost aceea că a fost sprijinit, a

Doi adolescenţi de 17 ani s-au electrocutat în triajul gării Târgu Neamţ după ce s-au urcat pe un vagon de marfă pentru a face o fotografie / Ei au fost transportaţi la spital

News.ro acum o ora
Doi adolescenţi în vârstă de 17 ani au ajuns la spital după ce s-au electrocutat în zona triajului gării Târgu Neamţ. Poliţiştii au stabilit că cei doi s-au urcat pe un vagon pentru a face o fotografie.

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°