Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revista New Scientist: 800.000 de băieţi italieni au fost castraţi, în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, pentru a deveni "maşini perfecte de cântat"

Publicat in Gandul, vineri 3 iunie 2011 ·

Revista ştiinţifică New Scientist publică un material intitulat "Bărbaţii soprane", în care vorbeşte despre cei 800.000 de băieţi italieni castraţi, între secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, pentru a-şi păstra vocea subţire şi după pubertate şi pentru a deveni cântăreţi faimoşi. Publicaţia a vorbit cu Nicholas Clapton, administratorul muzeului Handel din Londra, unde a fost organizată o expoziţie despre "bărbaţii cu voce de băieţi", care erau "maşini perfecte de cântat".

"Ar fi greu să exprim perfecţiunea acestui cântăreţ, care are o voce de înger, combinată cu o execuţie impecabilă şi cu o precizie surprinzătoare. Până şi cei mai puţin receptivi la muzică i-ar rezista cu greu". Măgulitoarea descriere face referire la Gaetano Majorano (1710-1783), mult mai cunoscut sub pseudonimul Caffarelli, considerat cea mai bună voce din Europa acelui secol. Însă ca să ajungă la această performanţă, Majorano a trebuit să plătească un preţ: a fost castrat la vârsta de 10 ani, scrie Newscientist.

La începutul secolulului al XVIII-lea, cei mai admiraţi cântăreţi italieni erau castraţi: vocile lor puteau atinge note la fel de înalte ca ale femeilor, dar erau mult mai puternice.

Scenă din filmul "Farinelli Castratul" (Globul de Aur pentru cel mai bun film străin, 1995)

Vocea unui castrat nu seamănă nici cu una masculină, nici cu una feminină, ci pare mai degrabă glasul unui băiat în corpul unui bărbat, fiind rezultatul unei perfecţionări de ani întregi, notează sursa.

În acele vremrui, băieţii italieni talentaţi la cântat erau castraţi, pentru a-şi păstra vocile mereu tinere. Unii dintre ei nu ştiau ce se va întâmpla cu ei, alţii ştiau dar se resemnau cu ideea. Însă existau şi acei băieţi care ştiau şi, totuşi, erau "mai mult decât dornici" să se supună unei astfel de operaţii, spune Nicholas Clapton.

Italienii au castrat 800.000 de băieţi ca

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum o ora
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Italia ar putea elibera până la 10.000 de deţinuţi. Care este motivul

Mediafax acum o ora
Aproximativ 10.100 deţinuţi sunt „potenţial eligibili” pentru măsuri alternative la închisoare, cum ar fi arestul la domiciliu sau probaţiunea, a declarat ministerul într-un comunicat. Opţiunea s-ar aplica persoanelor ale căror condamnări sunt defin

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 2 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 2 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum 2 ore
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 4 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum o ora
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 3 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Kremlinul critică Europa pentru cheltuielile de război și avertizează din nou asupra opțiunii nucleare. Peskov: Ţările europene cheltuiesc sume uriaşe pe arme pentru a alimenta războiul în Ucraina

Mediafax acum 49 minute
Moscova a lansat noi acuzații împotriva țărilor europene. Ea susține că acestea riscă foarte tare din cauza investițiilor masive în înarmare. Kremlinul a reluat ideea că Rusia ar putea lua în calcul folosirea armelor nucleare, conform agenției DPA.

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/33°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

24°
mie.

19°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°