Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neamţ: Conacul Crupenschi, cuprins de flăcări (UPDATE, GALERIE FOTO)

Publicat in Adevarul, vineri 3 iunie 2011 · ·

Trei maşini de pompieri au ajuns la faţa locului şi încearcă să salveze clădirea de patrimoniu din comuna Podoleni.

ORA 15.20: Focul continua să ardă la ora 15.30. „Acoperişul s-a prăbuşit. Aici mai continuă să fie prezente două autospeciale ale pompierilor, care acţionează cu apă“, a precizat, de la faţa locului, Dumitru Sluşer.

Ora 14.35

Incendiul nu a fost încă stins. La fața loculuii au ajuns mai întâi voluntarii de la Podoleni, apoi pompierii de la Buhuși și, în cele din urmă, pompierii militari, cu trei autospeciale.

„Conform primelor indicii, se pare că incendiul ar fi fost provocat de niște copii care ar fi lăsat o țigară aprinsă într-o încăpere cu multe documente", a spus Nicolae Pricope, unul dintre pompierii voluntari.

Clădirea nu este păzită, drept urmare oricine ar fi putut avea acces în încăperi.

Incendiul a izbucnit astăzi, 3 iunie, în jurul orei 11.30. Pompierii se luptă cu flăcările în încercarea de a salva conacul Crupenschi, clădire datată 1780.

„Arde în continuare şi se pare că nu va putea fi salvat nimic", a spus Dumitru Sluşer, localnic din Podoleni.

Vom reveni cu amănunte.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum o ora
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

VIDEO Un restaurant s-a prăbușit în insula Mallorca. Cel puțin patru morți și zeci de răniți

HotNews acum o ora
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 20 au fost rănite în urma prăbuşirii unui restaurant în insula spaniolă Mallorca , a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă din arhipelagul turistic Baleare, relatează AFP. Restaurant

Incendiu devastator în județul Alba. Arde un atelier de tâmplărie, dar focul s-a extins la o pensiune și o locuință

Ziare.com acum o ora
Pompierii intervin vineri dimineaţă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un atelier de tâmplărie din municipiul Aiud, focul extinzându-se la acoperişurile unei locuinţe şi unei pensiuni. Două persoane au ieşit singure din locuinţă, iar 14 pers

Preşedintele Cehiei a ajuns la spital, după un accident cu motocicleta. Fost general NATO, Petr Pavel, este recunoscut pentru activitățile sale extreme

Ziare.com acum 13 minute
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

„Preşedintele Rusiei va face acest lucru pentru mine”. Trump spune că Putin îl va elibera pe reporterul american Evan Gershkovici după alegeri

HotNews acum o ora
Candidatul republican la preşedinţia SUA, Donald Trump, a declarat joi că se va folosi de relaţia sa cu liderul rus Vladimir Putin pentru a obţine eliberarea jurnalistului Evan Gershkovici de la Wall Street Journal dintr-o închisoare din Rusia, rela

SUA pregătesc un pachet de armament în valoare de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina

News.ro acum o ora
Statele Unite pregătesc un pachet de ajutor militar de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina, care va include obuze de artilerie de 155 mm, muniţie aeriană de precizie şi vehicule terestre, au declarat joi trei oficiali americani pentru Reuters.

Estonia susţine că Rusia i-a îndepărtat balizele de navigaţie de pe râul de frontieră Narva

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii ruşi de frontieră au îndepărtat geamandurile de navigaţie de pe partea estoniană a râului Narva, care separă cele două ţări, au declarat joi autorităţile de la Tallinn, adăugând că vor solicita o explicaţie, precum şi returnarea echipamen

China a înconjurat Taiwanul, în a doua zi a exerciţiilor sale, pentru a-şi testa capacitatea de a "prelua puterea"

News.ro acum 2 ore
China a declarat vineri că manevrele în curs de desfăşurare în jurul Taiwanului, începute joi, la câteva zile după învestirea noului preşedinte, au ca scop testarea capacităţii sale militare de a "prelua puterea" pe insula autonomă, relatează AFP. M

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 11 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Vremea

București
acum

17°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

15°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°