Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Câte 9 medici emigrează în fiecare zi din România. Dr. Gheorghe Burnei: "O să ne tratăm la vraci"

Publicat in Adevarul, vineri 3 iunie 2011 ·

Reprezentanţii Colegiului Medicilor spun că aproximativ 1.100 de medici au plecat la să lucreze în spitalele din străinătate, în primele patru luni ale acestui an.

Secretarul general al Colegiului Medicilor din Romania (CMR), dr. Viorel Rădulescu, a afirmat într-o conferinţă de presă la Craiova că în primele patru luni ale anului 2011 au plecat 1.100 de medici, transmite Agerpres.

"Tendinţa este de 260 de medici pe fiecare lună a anului 2011, încât la nivelul întregului an estimăm că 3.000 de medici vor pleca din sistemul românesc de sănătate", a spus dr. Viorel Rădulescu.

Pe aceeaşi temă:

Medic român în Germania: „Aici nu este El Dorado!“

Trebuie să plece şapte medici ca să poată fi angajat unul

Reprezentantul CMR a mai spus că, deşi locurile medicilor care părăsesc sistemul românesc de sănătate rămân vacante, conform Ordonanţei 34 nu se pot face alte angajări, pentru că trebuie să iasă şapte oameni din sistem ca să fie angajat unul, iar in sistemul de asistenţă medicală ambulatorie şi de medicină primară, orice medic care pleacă este greu de înlocuit, mai ales în mediul rural.

În total, aproape 9.000 de cadre medicale au părăsit în ultimii trei ani sistemul medical românesc pentru a lucra în clinicile şi spitalele din străinătate. Banii şi condiţiile de lucru, mai exact dotările din spitale, sunt principalele motive pentru care medicii aleg să plece. Majoritatea medicilor şi asistentelor medicale îşi găsesc de muncă prin intermediul târgurilor de joburi organizate special pentru aceasă categorie.

Salariile oferite de angajatorii străini sunt între 1.000 şi 3.000 de euro pentru cadrele medicale tinere iar pentru medicii cu experienţă, cu inovaţii în domeniul medical, salarii ajung la zeci de mii de euro.

Medicului român Gheorghe Burnei i-a fost oferit un salariu de 6

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare, va fi readus în România. Autoritățile de la Atena au admis predarea sa

Ziare.com acum 35 minute
Fostul parlamentar Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, urmează să fie adus vineri în ţară după ce autorităţile judiciare din Grecia au admis definitiv c

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 3 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Le Figaro: Sfârșitul lamentabil al mandatului lui Klaus Iohannis

Adevarul acum o ora
Publicația franceză de prestigiu, Le Figaro, a scris în ultimul său articol cu privire la România, despre mandatul prelungit al președintelui Iohannis, pe care publicația îl vede drept responsabil pentru criza politică.

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum 2 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

A fost cutremur în această dimineață în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de 27 Decembrie 2024, la ora 03:47:53 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.5, la adâncimea de 114.3 km.Intensitate: I Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea urm

Parlamentul sud-coreean îl destituie pe preşedintele interimar Han Duck-soo, o premieră în istoria Coreei de Sud după destituirea preşedintelui Yoon Suk Yeol. Ministrul Finanţelor Choi Sang-mok urmează să devină noul preşedinte interimar

News.ro acum o ora
Deputaţii sud-coreeni au aprobat vineri prin vot destituirea preşedintelui interimar Han Duck-soo, totodată premier, pe care-l acuză de faptul că a ”participat în mod activ la insurecţie” în urma tentativei eşuate a predecesorului său de a institui

Patru previziuni privind inteligenţa artificială în 2025. Unde va ajunge tehnologia care a cucerit lumea?

Mediafax acum 29 minute
În 2024, nu a existat nimic nou în domeniul inteligenţei artificiale care să egaleze şocul produs de apariţia şi utilizarea ChatGPT, însă îmbunătăţirile pe bandă rulantă ale tehnologiei care a stat la baza succesului OpenAi, au făcut ca domeniul AI

Constanţa: Incendiu puternic la un grajd de animale din Poarta Albă / 500 de oi nu au mai putut fi salvate

News.ro acum o ora
Constanţa: Incendiu puternic la un grajd de animale din Poarta Albă / 500 de oi nu au mai putut fi salvate

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum 4 ore
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

Putin anunţă că Slovacia propune să găzduiască negocieri cu privire la Ucraina. „Noi nu suntem împotrivă”

Ziare.com acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin anunţă că Slovacia a propus să fie o ”platformă” a unor eventuale negocieri de pace în Ucraina, la aproape trei ani de începutul asaltului rus în Ucraina, relatează AFP. Putin consideră această propunere acceptabilă.

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°