Actiunea se petrece in 1977, dar filmul i-a facut pe multi sa vada in spatele emanciparii doamnei Pujol de sub autoritatea sotului director de fabrica - misogin si fustangiu -, ascensiunea politica a lui Ségolène Royal. Filmul lui François Ozon intra pe ecrane in 3 iunie, zi in care deschide la Cluj-Napoca si a X-a editie a TIFF-ului.
De fapt, primul care a vazut-o in eroina piesei de teatru „Potiche”, scrisa de Barillet si Grédy, pe Ségolène Royal a fost chiar François Ozon care a marturisit ca au fost doua momentele care l-au impins spre acest film - o propunere a unor producatori de a face un film despre Nicolas Sarkozy in maniera filmului lui Stephen Frears, „Regina”, precum si alegerile prezidentiale recente in timpul carora a urmarit-o atent pe Ségolène Royal.
Catherine Deneuve si Gérard Depardieu se reintalnesc astfel la sase ani dupa "Les temps qui changent", de Andre Téchiné, in postura unor iubiti din tinerete regasiti pe pozitii aparent ireconciliabile.
Ea este o „potiche”, adica un obiect decorativ, un trofeu pentru sotul (Fabrice Luchini) mai atent cu secretara-amanta si cu fetele de consumatie de la cafeneaua „Badaboum” decat cu ea. (in franceza, termenul de „potiche” desemneaza si o sotie de politician obisnuita cu un rol decorativ.)
Gérard Depardieu e primarul-deputat comunist la care doamna Pujol apeleaza atunci cand sotul ei este sechestrat de muncitorii grevisti din fabrica. Acest moment e, de altfel, cel care determina inceputul schimbarii spectaculoase a eroinei.
Blonda doamna Pujol, care pana atunci scria poezii de-o strofa, inspirate de pasarelele cu care vorbea facand joggind sau de soarele care-i zambea printre crengi, isi descopera treptat talentul de manager si, la final, pe cel de om politic.
Cand preia fraiele fabricii, se duce gatita cu ce are mai bun la intalnirea cu si
