Originea bacteriei E.coli enterohemoragica, ce a provocat deja moartea a 19 persoane in Europa, ar putea fi un aliment preferat indeosebi de femei, intrucat numarul imbolnavirilor in randul acestora este mai mare decat in randul barbatilor, sustine Organizatia Mondiala a Sanatatii, potrivit AFP.
"Este probabil ceva ce le place mai mult femeilor decat barbatilor", a declarat vineri, intr-o conferinta de presa, Andrea Ellis, epidemiolog la departamentul de supraveghere a bolilor de origine alimentara si zoonotica al OMS.
Ea a raspuns astfel unei intrebari privind originile bacteriei E.coli enterohemoragica si motivele pentru care numarul femeilor contaminate este mai mare decat cel al barbatilor.
Potrivit OMS, 12 tari au semnalat deja cazuri de contaminare cu aceasta bacterie care provoaca hemoragii ale sistemului digestiv si, in cazurile cele mai grave, probleme renale (sindromul hemolitic si uremic, SHU).
Potrivit unui calcul facut de AFP pe baza datelor publicate de autoritatile nationale, peste 2.000 de persoane s-au imbolnavit de la izbucnirea epidemiei. In Germania, autoritatile au inregistrat 18 morti. O a 19-a persoana a decedat in Suedia.
In timp ce sursa si modul de transmitere a bacteriei raman un mister, Rusia si Libanul au interzis importurile de legume provenite din toate tarile Uniunii Europene. UE considera aceste masuri ca fiind contrare regulilor comertului international.
"OMS nu recomanda instituirea de restrictii privind comertul", a subliniat de mai multe ori Andrea Ellis.
Ea a explicat, de asemenea, ca exista o larga documentatie care arata ca exista posibilitatea contaminarii cu E.coli de la o persoana la alta.
"Transmiterea de la o persoana la alta se poate produce atunci cand igiena acestora este insuficienta", a sustinut Ellis, insistand asupra importantei